Adrian Ungureanu

Adrian Ungureanu

Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă.

Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism, Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ”Curierul Național”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta nu l-a descurajat. Experiența era cea care trebuia acumulată. În doar câteva luni și fără să-și dea seama a descoperit frumusețea și plusul de valoare adus de presa de business, în detrimentul celei sportive. Astfel, mai bine de 9 ani a scris la ziar despre imobiliare, construcții, turism, startup-uri, resurse umane, auto, retail sau IT&C. Domeniul din urmă îi devenise foarte drag, așa că a ales să se concentreze pe zona de tehnologie, trecând la Mobile-News.ro, pentru a scrie despre gadgeturi de toate felurile.

A urmat apoi aventura dintre 2018 și 2019 când și-a încercat talentul în relații publice, la agenția Caracteristic PR. "Apucăturile" de jurnalist au fost greu de domolit, iar stilul de viață corporatist, de a te ascunde în birou, nu se potrivea cu viața de jurnalist de dinainte, așa că a ales să mai stea puțin pe acasă.

După un an sabatic, prelungit și de pandemie, Adrian s-a alăturat la începutul lunii februarie 2021 echipei Wall-Street.ro. Acum se concentrează pe rubricile Imobiliare, Construcții și Asigurări.

În timpul liber cântă, se uită la filme, se joacă calculator, mai scrie și povești de fantezie, exersându-și talentul de scriitor și nu refuză o invitație la bere.
Așa că, dacă vreți să-l invitați la bere ori să-i faceți sugestii de subiecte, îi puteți scrie pe adresa: adrian.ungureanu@wall-street.ro.

Articole scrise de Adrian Ungureanu

GALERIE FOTO | Un nou hotel inaugurat în centrul Capitalei

GALERIE FOTO | Un nou hotel inaugurat în centrul Capitalei

GALERIE FOTO | Cele mai ieftine destinații de schi din Europa

GALERIE FOTO | Cele mai ieftine destinații de schi din Europa

Shaohua Yang, Oppo România: Competiția în România nu este diferită de cea din China

Shaohua Yang, Oppo România: Competiția în România nu diferă de cea din China

Cât sunt dispuși proprietarii de apartamente să lase din preț. În ce orașe se negociază cel mai bine

Cât sunt dispuși proprietarii de apartamente să lase din preț

GALERIE FOTO | Apare un nou proiect imobiliar de aproape 100 mil. de euro lângă București

FOTO | Un nou proiect imobiliar de aproape 100 mil. de euro lângă București

Cazul Nordis | PNL cere o comisie parlamentară care să ancheteze „tunul imobiliar Nordis-PSD”

PNL cere o comisie parlamentară care să ancheteze „tunul imobiliar Nordis-PSD”

Dezvoltator imobiliar german își face intrarea în România. Ce planuri are pentru piața locală

Un nou dezvoltator imobiliar intră în România. Ce planuri are pe piața locală

GALERIE FOTO | Proiect imobiliar de 500 de apartamente primește autorizație în vestul Capitalei

FOTO | Un nou proiect imobiliar primește autorizație în vestul Capitalei

Afaceri și profit în scădere pentru dezvoltatorul imobiliar One United Properties după primele 9 luni din 2024

Afaceri și profit în scădere pentru One United Properties în primele 9 luni

Avocați: Intrarea Nordis în insolvență complică situația pentru cumpărătorii de apartamente

Avocați: Intrarea Nordis în insolvență complică situația pentru cumpărători

Victoria lui Trump i-a adus lui Musk peste 20 mld. dolari. La cât a ajuns averea miliardarului

Victoria lui Trump i-a adus lui Musk peste 20 mld. dolari. La cât a ajuns averea

GRAFICE: La cât au ajuns chiriile pentru apartamente la început de noiembrie

GRAFICE: La cât au ajuns chiriile pentru apartamente la început de noiembrie

GALERIE FOTO | Cum arată un duplex de lux de 2,5 mil. euro din Primăverii

GALERIE FOTO | Cum arată un duplex de lux de 2,5 mil. euro din Primăverii

GRAFICE: La cât au ajuns prețurile apartamentelor la început de noiembrie

GRAFICE: La cât au ajuns prețurile apartamentelor la început de noiembrie

Chirie versus rată | Care este cea mai bună alegere în funcție de nevoi și posibilități

Chirie vs rată | Care este mai bună alegere în funcție de nevoi și posibilități

Au fost publicate cheltuielile pentru vila ce ar urma să-i fie acordată lui Klaus Iohannis

Au fost publicate cheltuielile pentru vila ce ar putea fi acordată lui Iohannis

Cum au prins frații Pandel un contract de 500 mil. euro cu avioane Airbus într-un moment dificil pentru industria aviatică

Cum au prins frații Pandel un contract de 500 mil. euro cu avioane Airbus

GALERIE FOTO | Cum arată șantierul unui nou proiect imobiliar de lux din nordul Capitalei

FOTO | Cum arată șantierul unui proiect imobiliar de lux din nordul Capitalei

Care sunt orașele și cartierele care se plâng de rețelele de apă și căldură

Care sunt orașele și cartierele care se plâng de rețelele de apă și căldură

ANALIZĂ: Unde lucrează cei care iau cele mai multe credite ipotecare. Bugetarii sunt minoritari

ANALIZĂ: Unde lucrează cei care iau cele mai multe credite ipotecare

Un nou proiect imobiliar pe malul Snagovului. Va avea supermarket cu acces direct de pe lac

Un nou proiect imobiliar pe malul Snagovului. Va avea magazin cu acces de pe lac

One United Properties a încasat peste 52 mil. euro din vânzarea unor spații comerciale și de birouri

One United Properties a încasat 52,4 mil. euro din vânzarea mai multor spații

Poveste de antreprenor | Lucian Azoiței, de la comerțul cu tricouri din Turcia la proiecte imobiliare de peste 1 miliard de dolari

Lucian Azoiței, de la comerțul cu tricouri la miliardele din imobiliare

VIDEO | Michael Mauser, CEO HARMAN: Vrem să ne dublăm afacerile la 25 mld. dolari, iar România e parte din această strategie

HARMAN: Vrem să ne dublăm afacerile, iar România e parte din această strategie

GALERIE FOTO | Vila celei care a fost Miss România în 1931, la vânzare pentru 1,2 mil. euro

FOTO | Vila celei care a fost Miss România 1931, la vânzare pentru 1,2 mil. euro

RE/MAX: Oferta tot mai mică de apartamente noi duce la creșterea prețurilor

RE/MAX: Oferta tot mai mică de apartamente noi duce la creșterea prețurilor

Ce fac managerii și antreprenorii în timpul liber | Ep. 9 – Înot, schi, gătit și drumeții. Cum își reîncarcă bateriile Adrian Zodie, șeful responsabil cu cursele de la Bolt România

Cum își reîncarcă bateriile Adrian Zodie, general managerul de la Bolt România

Bolt le dă bani șoferilor care-și cumpără Tesla și le înscriu în noua categorie Confort Electric

Bolt le dă bani șoferilor care-și cumpără Tesla și le înscriu în platformă

ANALIZĂ: Ce rate plătesc noii cumpărători de apartamente în funcție de oraș

ANALIZĂ: Ce rate plătesc noii cumpărători de apartamente în funcție de oraș

Apple și Disney se ceartă pe bani. Apple ia 15% lunar din abonamentele clienților Disney

Apple și Disney se ceartă pe bani. Apple ia 15% lunar din abonamente

Tranzacție imobiliară: Spațiul unuia dintre cele mai cunoscute magazine din Capitală, vândut pentru 8 mil. euro

Spațiul fostului magazin Eva din centrul Capitalei, vândut pentru 8 mil. euro

Marius Pandel, Animawings, despre întârzierile din industria aviatică: Abia atunci va fi mai bine

Marius Pandel, despre întârzierile zborurilor: Abia atunci va fi mai bine

Mai ceva ca la români! Elon Musk le dă bani susținătorilor lui Trump

Mai ceva ca la români! Elon Musk le dă bani susținătorilor lui Trump

FOTO | Vila Șipot, casa în care s-a „născut” Castelul Peleș, reintră în circuitul turistic. Cât costă să te cazezi?

FOTO | Vila Șipot, casa în care s-a „născut” Castelul Peleș, reintră în circuit

Prime Kapital începe construcția a circa 600 locuințe noi în București și Iași

Prime Kapital începe construcția a circa 600 locuințe noi în București și Iași

FOTO | Nu e o glumă! Prada a prezentat costumele spațiale pentru astronauții care vor merge la Lună

FOTO | Prada a prezentat costumele pentru astronauții care vor merge la Lună

Grupul controlat de Alin Niculae investește 90 mil. euro într-un proiect rezidențial din nordul Capitalei

Alfa Group investește 90 mil. euro într-un proiect imobiliar în Capitală

Legea privind limitarea avansului pentru apartamente nu trebuie făcută ”pe genunchi”. În cel mai rău caz, ea poate duce la scumpiri

Ce spun jucătorii din imobiliare despre limitarea avansului pentru apartamente

SONDAJ: Aproape jumătate dintre români speră ca prețurile apartamentelor să scadă

SONDAJ: Jumătate dintre români speră ca prețurile apartamentelor să scadă

Câți bani încasează șoferii de Bolt prin aplicație și de ce au crescut prețurile în ultimul an

Câți bani încasează șoferii de Bolt și de ce au crescut prețurile în ultimul an

STUDIU | Imobiliarele au depășit comerțul în atragerea de bani din afara țării

STUDIU | Imobiliarele au depășit comerțul în atragerea de bani din afara țării

Victor Căpitanu, One United Properties: Am vândut apartamente și cu Nicușor Dan filmându-se în fața proiectului nostru

Victor Căpitanu: Vindem cu Nicușor Dan filmându-se cu proiectelor noastre