Cafenea și...agenție de turism: 5 to go oferă pachete de vacanță la reducere

Sursă foto: Shutterstock/LCV

Cafenea și...agenție de turism: 5 to go oferă pachete de vacanță la reducere

Cuprins Articol:
Unul dintre cele mai mari lanțuri de cafenele din Europa de Est și una dintre cele mai accesate francize din România, 5 to go devine cel mai extins canal de distribuție pentru pachete turistice din țară, odată cu lansarea unui parteneriat cu Fibula Air Travel.

Campania se va desfășura timp de un an

Începând cu 15 noiembrie, cele peste 650 de locații 5 to go din întreaga țară au devenit puncte de acces pentru vacanțe personalizate exclusive, la prețuri preferențiale, precum city break-uri în orașe europene în care concertează trupe și artiști renumiți. Pachetele turistice sunt disponibile prin scanarea codurilor QR dedicate din cafenele, care oferă și un discount suplimentar de 5% cumpărătorilor.

Campania se va desfășura timp de un an, până în noiembrie 2026, în toate cele peste 650 de cafenele 5 to go din România. În fiecare locație, clienții vor regăsi pahare personalizate cu identitatea vizuală a proiectului, materiale promoționale dedicate și un cod QR care oferă acces direct la pagina cu oferte de vacanță. Pachetele vor fi actualizate constant, păstrând însă reducerea garantată de 5% față de prețul de listă, pe toată durata campaniei.

Colaborarea aduce și o nouă băutură în meniul 5 to go  

Colaborarea cu Fibula Air Travel aduce și o nouă băutură signature în meniul 5 to go, creată special pentru această inițiativă.

5 to go a luat naștere în 2015 și a depășit în prezent pragul de 650 de unități deschise. Radu Savopol și Lucian Bădilă sunt fondatorii 5 to go, cei care au adus pe piața HoReCa din România conceptul de preț unic pentru toate produsele comercializate.

Fibula Group este unul dintre cei mai mari touroperatori din Balcani și un jucător regional de referință în industria turismului, cu peste 30 de ani de experiență pe piețele din Turcia și Europa de Sud-Est. Grupul deține birouri proprii și desfășoară operațiuni în România, Turcia, Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord, Kosovo, Serbia, Albania și Elveția, acoperind atât activitatea de touroperating, cât și ospitalitate, tehnologie și servicii de destinație (DMC).

Personalizate pentru tine