Adrian Ungureanu

Adrian Ungureanu

Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă.

Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism, Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ”Curierul Național”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta nu l-a descurajat. Experiența era cea care trebuia acumulată. În doar câteva luni și fără să-și dea seama a descoperit frumusețea și plusul de valoare adus de presa de business, în detrimentul celei sportive. Astfel, mai bine de 9 ani a scris la ziar despre imobiliare, construcții, turism, startup-uri, resurse umane, auto, retail sau IT&C. Domeniul din urmă îi devenise foarte drag, așa că a ales să se concentreze pe zona de tehnologie, trecând la Mobile-News.ro, pentru a scrie despre gadgeturi de toate felurile.

A urmat apoi aventura dintre 2018 și 2019 când și-a încercat talentul în relații publice, la agenția Caracteristic PR. "Apucăturile" de jurnalist au fost greu de domolit, iar stilul de viață corporatist, de a te ascunde în birou, nu se potrivea cu viața de jurnalist de dinainte, așa că a ales să mai stea puțin pe acasă.

După un an sabatic, prelungit și de pandemie, Adrian s-a alăturat la începutul lunii februarie 2021 echipei Wall-Street.ro. Acum se concentrează pe rubricile Imobiliare, Construcții și Asigurări.

În timpul liber cântă, se uită la filme, se joacă calculator, mai scrie și povești de fantezie, exersându-și talentul de scriitor și nu refuză o invitație la bere.
Așa că, dacă vreți să-l invitați la bere ori să-i faceți sugestii de subiecte, îi puteți scrie pe adresa: adrian.ungureanu@wall-street.ro.

Articole scrise de Adrian Ungureanu

Cazul Nordis | One United Properties: Vânzarea de mai multe ori a apartamentelor poate fi blocată foarte simplu

Cazul Nordis | Cum poate fi blocată vânzarea de mai multe ori a unui apartament

Un nou proiect imobiliar în nordul Capitalei. Investiția se ridică la 60 mil. euro. Cât costă apartamentele

Un nou proiect imobiliar în nordul Capitalei. Cât costă apartamentele

Consultant imobiliar: Prețul locuințelor ar putea crește mai rapid decât salariile

Consultant: Prețul locuințelor ar putea crește mai rapid decât salariile

Cazul Nordis: La ce trebuie să fii atent când semnezi contractul pentru cumpărarea unui apartament

Cazul Nordis: La ce trebuie să fii atent când cumperi un apartament

Omul de afaceri Andrei Lișinschi investește încă 20 mil. euro în proiectul imobiliar care promite încălzire gratuită

Andrei Lișinschi investește încă 20 mil. euro în proiectul imobiliar din Pipera

FOTO | Coadă de sute de oameni la deschiderea celui mai nou restaurant Popeyes din România

Coadă de sute de oameni la deschiderea primului restaurant Popeyes din Ploiești

GRAFICE: La ce prețuri au ajuns apartamentele la început de octombrie

GRAFICE: La ce prețuri au ajuns apartamentele la început de octombrie

ANALIZĂ: Investiții de 4 mld. euro în Timișoara. Infrastructura și imobiliarele înghit cei mai mulți bani

ANALIZĂ: Timișoara are investiții 4 mld. euro. în infrastructură și imobiliare

GRAFICE: La cât au ajuns chiriile din Capitală și marile orașe din provincie

GRAFICE: La cât au ajuns chiriile din Capitală și marile orașe din provincie

Șoncutean, Allianz-Țiriac, despre plafonarea RCA: Va veni și nota de plată pentru aceste măsuri

Șoncutean, Allianz-Țiriac, despre plafonarea RCA: Va veni și nota de plată

Leroy Merlin a deschis un nou magazin în România. Tombolă de 15.000 de lei pentru primii clienți

Leroy Merlin a deschis un nou magazin în România. Tombolă de 15.000 lei la debut

Jumbo va deschide un nou magazin în România, într-un complex imobiliar de jumătate de miliard de euro

Jumbo va deschide un nou magazin în România

Tranzacție imobiliară: Grupul lui Alin Niculae, în mijlocul unei afaceri de zeci de milioane de euro

Tranzacție imobiliară: Grupul lui Alin Niculae face una dintre afacerile anului

Brașov sau Constanța? Unde poți face mai mulți bani din închirieri turistice

Brașov sau Constanța? Unde poți face mai mulți bani din închirieri turistice

Proprietarul Mega Mall cumpără un centru comercial de peste 370 mil. euro

Proprietarul Mega Mall cumpără un centru comercial de peste 370 mil. euro

Popeyes deschide un nou restaurant săptămâna viitoare cu promoții și muzică live

Popeyes deschide un nou restaurant săptămâna viitoare cu promoții și muzică live

Top 10 cele mai scumpe vile de vânzare din România. Valoarea totală se ridică la 60 milioane euro

Top 10 cele mai scumpe vile de vânzare din România

Topul orașelor în care românii s-ar muta și le-ar plăcea să locuiască

Topul orașelor în care românii s-ar muta și le-ar plăcea să locuiască

Cât sunt dispuși să lase din preț vânzătorii de apartamente și case

Cât sunt dispuși să lase din preț vânzătorii de apartamente și case

FOTO | Spaniolii de la Homing Properties investesc 35 mil. de euro într-un complex de vile de lux în Pipera

Homing Properties investește 35 mil. de euro într-un complex de vile în Pipera

Ce este un penthouse, apartamentul preferat al bogaților. Avantaje și dezavantaje

Penthouse: Cum arată tipul preferat de apartament al bogaților

Lefties, Avon și Dr. Max deschid noi magazine, după extinderea Shopping City Ploiești

Lefties, Avon și Dr. Max deschid noi magazine în Shopping City Ploiești

ANALIZĂ: România, în topul țărilor celor mai „ieftine” credite ipotecare. Cât reprezintă rata din salariu

ANALIZĂ: România, în topul țărilor celor mai „ieftine” credite ipotecare

Bolt Food se lansează în trei noi orașe importante din țară deodată. Ce promoție a pregătit livratorul

Bolt Food se lansează în trei noi orașe importante din țară deodată

Cea mai periculoasă centrală nucleară din SUA va fi repornită pentru a alimenta ambițiile AI ale Microsoft

Cea mai periculoasă centrală nucleară din SUA va fi repornită pentru Microsoft

GALERIE FOTO | Cum arată un apartament nou cu două camere de 225.000 euro + TVA din centrul Capitalei

FOTO | Cum arată un apartament nou cu două camere de 225.000 euro din Capitală

Tranzacție imobiliară majoră lângă noua Centură a Capitalei, prin care apare un nou jucător internațional în România

Tranzacție imobiliară majoră lângă noua Centură a Capitalei

Topul orașelor și cartierelor în care este un coșmar să mergi cu mijloacele de transport în comun

Topul orașelor în care este un coșmar să mergi cu transportul în comun

Analiză: Cât plătești chirie în funcție de vechimea apartamentului

Analiză: Cât plătești chirie în funcție de vechimea apartamentului

TAROM la 70 de ani: 10.000 de bilete spre Paris, la preț redus. Cât costă biletele

TAROM la 70 de ani: 10.000 de bilete spre Paris, la preț redus. Cât costă bilete

Bolt îi lasă pe români să se dea gratis cu trotinetele electrice în weekend

Bolt îi lasă pe români să se dea gratis cu trotinetele electrice în weekend

Americanii au redus dobânda de referință și au în plan alte reduceri. Când vor avea loc

Americanii au redus dobânda de referință și au în plan alte reduceri

Penny a bătut palma cu Meta Estate Trust pentru deschiderea a patru magazine noi în România. Când vor fi gata toate

Penny a bătut în cuie deschiderea a patru magazine noi în România

Un nou proiect imobiliar la Obor. Cum arată lista de prețuri pentru cele 205 apartamente

Un nou proiect imobiliar la Obor. Cum arată lista de prețuri pentru apartamente

Trenuri din Europa care te lasă să te distrezi ca în club până la destinație. Toate sunt relativ aproape de România

Trenuri din Europa care te lasă să te distrezi ca în club până la destinație

GALERIE FOTO | Cum arată cele mai noi tuneluri din Carpați, care vor lega Brașov de Sighișoara

GALERIE FOTO | Cum arată cele mai noi tuneluri gemene prin munte din România

GALERIE FOTO | Locuința celebrului proprietar al magazinului Victoria, scoasă la vânzare pentru 615.000 euro

FOTO | Locuința creatorului magazinului Victoria, la vânzare pentru 615.000 euro

Agențiile dau deja startul pentru vacanțele din 2025 în Turcia. Reduceri de până la 50% și plăți în rate

Agențiile dau deja startul pentru vacanțele din 2025 în Turcia

VIDEO | SpaceX a completat cu succes prima misiune de ieșire în spațiu a astronauților fără implicarea NASA

SpaceX a efectuat prima misiune privată cu astronauți fără implicarea NASA

GALERIE FOTO | Cum arată noul showroom al lui Elon Musk din București, cel mai mare din Europa de Est

GALERIE FOTO | Cum arată noul showroom al lui Elon Musk din București

Bogații se bat pe vilele de 500.000 și 1 mil. de euro din nordul Bucureștiului

Bogații se bat pe vilele de 500.000 și 1 mil. de euro din nordul Bucureștiului

Metro aduce un nou concept de magazine de cartier: LaDoiPași Extra

Metro aduce un nou concept de magazine de cartier: LaDoiPași Extra