Piața forței de muncă din ospitalitate a traversat mai multe greutăț în ultimii ani, în special după pandemie, când numeroși angajați cu experiență au ales reconversia profesională sau au migrat către alte țări. La mijlocul anului 2025, deficitul de personal în HoReCa era estimat la 20-25% la nivel național, ajungând chiar la 50%, în orașele turistice, în plin sezon, conform cifrelor Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR). Specialiștii evaluează că industria are nevoie de peste 50.000 de angajați. Salariul mediu net în industria de hoteluri şi restaurante a ajuns, în septembrie 2025 la 3.383 lei, potrivit celor mai recente date oferite de Institutul Național de Statistică (INS).
„România este o piață extrem de ofertantă din punct de vedere hotelier, motiv pentru care ne continuăm dezvoltarea aici. În același timp, însă, există o discrepanță reală între numărul redus de instituții de învățământ specializate și nevoia de forță personal calificat”, a declarat Felicia Dincă, People & Culture Manager– Accor Romania & South-Eastern Europe (foto).

Grupul Accor operează 45 de branduri în segmentele luxury, lifestyle, premium, midscale și economy – printre care se numără Sofitel, Pullman, Swissôtel, Novotel, Mercure, ibis, ibis Styles și Handwritten Collection. Grupul operează peste 5.700 de hoteluri în 110 țări și integrează un ecosistem complet de ospitalitate: restaurante și baruri, spații de coworking, wellness, evenimente și experiențe personalizate prin platforma ALL – Accor Live Limitless.
În România, Accor deține în prezent 24 de hoteluri și are în dezvoltare 17 noi proiecte, care vor adăuga aproape 2.000 de camere la portofoliul național până în 2027.