O primă discuţie cu liderii partidelor pro-europene pentru formarea Guvernului va avea loc astăzi, a anunţat preşedintele României Nicuşor Dan, relatează Agerpres.
"Am avut alaltăieri discuţii partid cu partid care au decurs foarte bine şi ieri a fost o comisie, un grup de lucru format din reprezentanţi ai partidelor care a ţinut cam trei ore şi jumătate - patru, eu am fost o oră şi jumătate la început şi a fost foarte bine. (...) Este o primă întâlnire pentru formarea Guvernului (astăzi - n.r.). Am spus că, în paralel, avem discuţii pe deficit şi discuţii pe Guvern. (...) Am agreat toţi că pentru discuţiile pe Guvern, pentru a nu exista sau pentru a fi cât mai puţine discuţii ulterior, trebuie să fie un acord care să fie cât mai complet. Deci, este o primă discuţie. Probabil că vor fi câteva în care vom agrea care este modul de lucru, în ce mod se scrie acordul de guvernare, în paralel programul de guvernare. Este prima discuţie din mai multe", a precizat Nicuşor Dan, într-o declaraţie acordată presei în faţa casei unde locuieşte.
Șeful statului a menţionat că la discuţiile de astăzi nu se vor împărţi funcţii. Întrebat dacă Ilie Bolojan rămâne favorit la funcţia de premier, preşedintele a arătat că menţine ceea ce a spus în campania electorală.
"Sunt mai multe alternative pe masă. Totuşi, pentru că urmează să luăm nişte măsuri dure, persoana care va fi nominalizată trebuie să aibă o credibilitate", a răspuns el întrebat şi dacă sunt şanse ca PSD să dea prim-ministrul.
Ce spune șeful statului despre un posibil premier tehnocrat
Despre varianta unei rotative guvernamentale, şeful statului a spus: "Sunt multe discuţii pe masă. Cu unele nu sunt de acord, dar nu o să spun cu care".
El a completat că şi varianta unui premier tehnocrat este pe masă. Nicuşor Dan a reiterat că se aşteaptă ca un Guvern să fie format în două-trei săptămâni.
Grupul tehnic va lucra în fiecare zi, iar membrii acestuia îşi propun să finalizeze discuţiile la sfârşitul săptămânii viitoare, a indicat şeful statului.
"Absolut toată lumea este de acord că nu trebuie să crească impozitarea pe muncă. Eu în continuare cred că nu este bine să creştem taxe. Ce se va întâmpla va rezulta din negocieri", a transmis Nicuşor Dan.