Ciolacu: Demontez minciuna că am cheltuit zeci de miliarde de lei din Fondul de Rezervă al Guvernului

Sursă foto: Facebook/Marcel Ciolacu

Ciolacu: Demontez minciuna că am cheltuit zeci de miliarde de lei din Fondul de Rezervă al Guvernului

Fostul premier Marcel Ciolacu a declarat, luni, că demontează "minciuna" conform căreia ar fi cheltuit "discreţionar" şi în scop electoral zeci de miliarde de lei din Fondul de Rezervă al Guvernului, menţionând că acest fond nu a stat "în pixul premierului", ci a fost administrat direct de Ministerul Finanţelor.


"Demontez azi minciuna că am cheltuit "discreţionar" şi în scop electoral zeci de miliarde de lei din Fondul de Rezervă al Guvernului şi public toate sumele alocate prin Hotărâri de Guvern în 2024! După cum se poate vedea, peste 95% din bani sunt exclusiv pentru cheltuieli operaţionale, iar ponderea cea mai mare este pentru a susţine investiţii - majoritare fiind cele pe bani europeni! Precizez că Fondul de Rezervă al Guvernului nu a stat în "pixul premierului", ci a fost administrat direct de Ministerul Finanţelor, care a şi avizat, de altfel, fiecare Hotărâre de Guvern. Adevărul este că ministrul Finanţelor din 2024 a preferat alocarea banilor din Fondul de Rezervă în locul rectificării bugetare clasice, argumentând că, astfel, are un control mai bun al administrării fondurilor", a scris fostul lider al PSD, Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Marcel Ciolacu: Nu îmi este deloc ruşine că Guvernul pe care l-am condus a alocat bani din Fondul de Rezervă pentru infrastructură

El a arătat că, "până la urmă, fiecare trebuie să răspundă pentru deciziile luate".

"Nu îmi este deloc ruşine că Guvernul pe care l-am condus a alocat bani din Fondul de Rezervă pentru infrastructură, pentru a cofinanţa proiecte pe fonduri europene sau pentru a echilibra situaţiile din educaţie şi sănătate. Adevărul este simplu - aceşti bani n-au fost luaţi acasă de Ciolacu sau de vreun alt ministru, ci au ajuns cu precădere la mii de firme care au executat lucrări pe şantierele ţării. Iar de aceste investiţii vor beneficia în perioada următoare milioane de români, de la elevi şi profesori la medici şi asistente, transportatori rutieri şi fermieri", a mai susţinut Marcel Ciolacu.

Ciolacu a mai spus că reformele nu înseamnă concedieri colective.

"Eu consider că reformele nu înseamnă concedieri colective şi că, astăzi, asistăm mai degrabă la o politică de austeritate forţată, haotică, anti-consum, anti-investiţii şi anti-dezvoltare", a mai transmis Marcel Ciolacu. 

Personalizate pentru tine