''O armă care nu ucide! 28 septembrie 2025, ziua în care un pâlc de urmaşi ai lui Ştefan cel Mare l-au învăţat pe Vladimir Putin că omenirea a inventat ceva mai puternic decât toate armele: VOTUL'', a scris pe Facebook, Traian Băsescu.
Pro-europenii de la Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) au obţinut peste 50% din voturi la alegerile parlamentare organizate duminică în Republica Moldova, potrivit datelor preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC). Luni dimineaţă, la ora 8:00, erau centralizate datele din 99,60% din totalul secţiilor de votare.