Ilie Bolojan dă un ultimatum: Deficitul bugetar mare nu mai poate fi susținut, România riscă să intre în incapacitate de plată

Sursǎ foto: Agerpres FOTO

Ilie Bolojan dă un ultimatum: Deficitul bugetar mare nu mai poate fi susținut, România riscă să intre în incapacitate de plată

Ilie Bolojan, președintele Partidului Național Liberal, avertizează că România poate intra în incapacitate de plată din cauza deficitului bugetar mult prea mare. ”Deficitul bugetar, diferența dintre cheltuielile și veniturile statului, este o mare problemă a României”, transmite Bolojan.

”De mai mulți ani, statul cheltuie mult mai mult decât încasează. Așa am ajuns ca anul trecut să avem cel mai mare deficit bugetar din țările europene, de 9,3% din Produsul Intern Brut al României, practic din tot ce se produce in țară. Această cifră nu spune direct cât de mult cheltuim față de veniturile pe care le încasăm din impozite și taxe”, mai spune Bolojan.

Potrivit președintelui PNL, anul trecut am încasat 575 de miliarde lei și am cheltuit 727 de miliarde, cu 152 de miliarde în plus.

”Această diferența a fost acoperită, an de an, din împrumuturi contractate de guvern, iar în fiecare an creditele au fost tot mai mari. Nu mai putem continua așa, pentru că am ajunge să nu mai fim împrumutați și am intra în incapacitate de plată”, avertizează acesta.

Avertismentul vine la doar o zi după conferința de presă în care Bolojan a precizat că este inevitabilă creșterea taxelor. Ilie Bolojan, a tras un semnal de alarmă cu privire la situația financiară a României, subliniind că țara se află într-un punct critic, cu un deficit bugetar uriaș, datorii în creștere și venituri insuficiente. În opinia sa, guvernul viitor trebuie să adopte măsuri dure, chiar dacă sunt nepopulare.

Ilie Bolojan spune că, în contextul deficitului bugetar cu care se confruntă România, oamenii nu mai trebuie amăgiți cu soluții „magice” care ar putea rezolva deficitul.

„Cei care promit soluții magice sunt niște falși profeți. Nu avem cum să schimbăm totul dintr-o dată. Putem repara ce e greșit, atacând constant fiecare lucru greșit și îmbunănătățind permanent ceea ce facem zilnic. Trebuie să le spunem oamenilor adevărul. Vor trebui luate măsuri de corecție, majoritatea nepopulare, dar necesare. Pentru ele e nevoie de masă critică, de susținere parlamentară. Cred că se conturează masa critică și mă aștept ca săptămâna viitoare să se închidă discuțiile. Cred că e nevoie să recâștigăm încrederea între partide, apoi încrederea cetățenilor”, a declarat Ilie Bolojan.

Personalizate pentru tine