Criza financiara, element de promovare in noua campanie Banca Transilvania

Criza financiara, element de promovare in noua campanie Banca Transilvania

Ultimul spot TV al Bancii Transilvania face referire la criza financiara actuala, avand ca tema initiativa de reducere a costurilor dintr-o companie.

Zanul, mascota Bancii Transilvania, revine intr-un nou spot creat de Next Advertising pentru Abonamentul bancar de la Banca Transilvania cu o solutie practica pentru micii afaceristi agasati de obsesiva placa: “Dom’le, platesti!”. Primul abonament bancar din Romania este un produs de la Banca Transilvania care ii ajuta pe micii intreprinzatori sa-si reduca din cheltuielile cu comisioanele la tranzactiile lunare.

“Spotul dramatizeaza situatia unui patron de atelier de tamplarie, un nene suparat care, pentru a mai reduce din cheltuieli, instaureaza pentru toata lumea o regula simpla si eficienta: ai stricat, platesti. Amuzant este ca omul, fiind atat de pornit sa recupereze banii, ii imputa pana si Zanului renovarea tavanului prin care acesta isi face aparitia cu gandul sa-l ajute. Cam dur patronul? E doar un om serios, preocupat de afacerea lui. Ca toti oamenii intreprinzatori”, a spus Mihaela Neatu, Copywriter Next.

La realizarea spotului au participat Mihaela Neatu si Semida Duriga - copywriteri, Liviu David - Creative Director, Ingrid Weber, Sorin Popescu – Client Service Next si echipa Bancii Transilvania.

Spotul TV a fost facut in colaborare cu regizorul Radu Muntean si produs de Multimedia Est, operator Alex Sterian.

Noua campanie TV se desfasoara in perioda 24 octombrie- 16 noiembrie si poate fi vazuta pe Antena 1, Antena 3, Realitatea TV, Hallmark, TVR1 si 2, National Geographic, Discovery, Kanal D si The Money Chanel.

Banca Transilvania se afla in topul primelor 5 banci din Romania, in functie de active. Are un capital majoritar romanesc, iar Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, care detine 15% din capitalul social, este actionar semnificativ. BT este o institutie financiara cu reprezentare nationala, avand 524 de unitati si peste 6.000 de angajati.


Next Advertising este o agentie de publicitate full-service, care ofera servicii de consultanta de marketing , creatie, media, PR, productie si BTL. Portofoliul agentiei cuprinde clienti precum Transavia, Banca Transilvania, BT Aegon, dufa Deutek, Biofarm, SAB Miller/Stejar, Ferrero/Kinder/Tic-Tac, Casa Noastra/Qfort, The Money Channel, NewCom/Injoy, Fan Courier, Vodafone, Tetra Pak, BoConcept, Advent, Greenpeace, Salvati Delta, Ceramica Iasi, Flo & Jo si Fundatia Copii in Dificultate.

Personalizate pentru tine