Andrei Petre

Andrei Petre

Andrei e un tânăr reporter care lucrează în presă de aproape patru ani. Crescut în presa independentă, a învățat bazele jurnalismului la Casa Jurnalistului, ca mai apoi să-și croiască un drum pe la publicațiile independente din România. Chiar dacă a spus că nu o să lucreze niciodată în presa "mainstream", a ajuns la Wall-Street.ro ca să se disciplineze și să își antreneze scriitura.

Încearcă să înțeleagă modul în care internetul ne modelează societatea, democrația și modul de gândire, dar și motivele pentru care ne îmbolnăvim. Nu-i place să se concentreze pe politică, ci pe politici și pe oamenii vulnerabili care sunt influențați de semnăturile legiuitorilor. 

Este câștigătorul unei burse de la Balkan Investigative Reporting Network care l-a ajutat să înțeleagă modul în care romii se folosesc de internet pentru a raporta abuzurile poliției și al unui premiu de la Bakala Foundation pentru un articol în care a încercat să afle cum și de ce funcționează dezinformarea venită dinspre China.

Îi plac poveștile oamenilor pe care nimeni nu vrea să îi asculte. Crede că întrebarea este mai importantă decât răspunsul.

Articole scrise de Andrei Petre

Terapia despre nimic | Bazinele de plutire care te fac să nu mai simți că exiști

Terapia despre nimic | Bazinele de plutire care te fac să nu mai simți că exiști

Racheta SpaceX, aproape să se ciocnească cu un OZN în drumul spre Stația Spațială Internațională

Racheta SpaceX, aproape de ciocnirea cu un OZN în drumul spre Stația Spațială

UE: La granița cu Ucraina sunt peste 100.000 de soldați ruși, mai mulți decât oricând

UE: La granița cu Ucraina sunt peste 100.000 de soldați, mai mulți decât oricând

Cum arată noua formulă care va decide carantinarea și cum ne poate afecta

Cum arată noua formulă care va decide carantinarea și cum ne poate afecta

APROAPE NIMIC | Ce învățăm la școală despre romi, Holocaust și sclavie

APROAPE NIMIC | Ce învățăm la școală despre romi, Holocaust și sclavie

BREAKING | EMA a anunțat că vaccinul AstraZeneca poate cauza cheaguri de sânge

EMA | Vaccinul AstraZeneca poate cauza cheaguri de sânge

FOTO | Ce s-a întâmplat la protestele din București - Pace, furie, disperare și petarde

Ce s-a întâmplat la protestele din București - Pace, furie, disperare și petarde

Canabis în România, la granița dintre drog și medicament - Povestea medicului care vrea canabis ca să îi trateze pe români

Marijuana în România | Medicul care îi tratează pe români cu canabis medicinal

Câinii polițiști | Povestea celor mai eficienți agenți și a celui care vrea să îi readucă în prim-plan

Câinii polițiști | Cum sunt antrenați, ce pot să facă și de ce nu-i folosim

#DeFaker | Masca și carantinarea ne afectează imunitatea? Ar fi infectarea tuturor o soluție în lupta cu COVID-19?

Masca și carantinarea ne afectează imunitatea? E imunitatea de turmă o soluție?

Grupul de Comunicare Greșită | Cum încearcă statul să combată dezinformarea, dar nu face decât să o amplifice

Cum încearcă statul să combată dezinformarea, dar nu face decât să o amplifice

EMA: Vaccinul AstraZeneca e sigur, dar nu putem exclude faptul că ar putea produce cheaguri de sânge

EMA: AstraZeneca e sigur, dar, rareori, e posibil să producă cheaguri de sânge

Frica de vaccin | Cât de „îngrijorătoare” sunt presupusele efecte adverse ale vaccinului AstraZeneca

FRICA | Cât de „îngrijorătoare” sunt presupusele efecte adverse ale AstraZeneca

#DeFaker | Ce credea inventatorul testelor PCR despre invenția sa și cum funcționează testele

Ce credea inventatorul testelor PCR despre invenția sa și cum funcționează ele

Istoricul explorării spațiale: Cum am cucerit Spațiul și ce urmează să facem

Istoricul explorării spațiale: Cum am cucerit Spațiul și ce urmează să facem

Instanța a decis: USR a refuzat să comunice informații de interes public

Instanța a decis: USR a refuzat să comunice informații de interes public

Cât câștigă cei care lucrează la Poliția Locală din București

Cât câștigă cei care lucrează la Poliția Locală din București

Misiunea de pe Marte - Cum arată prima filmare făcută pe Planeta Roșie și cum sună prima înregistrare făcută pe solul planetei

Cum arată prima filmare făcută pe Marte și cum sună prima înregistrare audio

O nouă rachetă a plecat spre Spațiu - încărcătura ei îi va ajuta pe astronauți să studieze somnul și îmbătrânirea

O nouă rachetă a plecat spre Spațiu - încărcătură de peste trei tone

Cum arată primele fotografii făcute de roverul care a aterizat pe Marte

Cum arată primele fotografii făcute de roverul care a aterizat pe Marte

BREAKING | Roverul Perseverance a aterizat pe Marte - Care va fi misiunea lui

BREAKING | Roverul Perseverance a aterizat pe Marte - Care va fi misiunea lui

Agenția Spațială Europeană angajează astronauți | Ce face un astronaut și cum poți să devii și tu unul

ESA caută astronauți - care e „fișa postului” și cum poți să ajungi și tu unul

ANALIZĂ | Pandemia în sistemul medical: Cum au evoluat câștigurile medicilor, rezidenților, asistentelor și infirmierelor

ANALIZĂ WALL-STREET |Cum au evoluat câștigurile medicilor și în timpul pandemiei

„NASA de România” | Directorul Agenției Spațiale Române explică de ce spațiul înseamnă mai mult decât astronauți și space-walks

„NASA de România” | Cum a ajuns România lider regional în domeniul spațial

Ce se întâmplă în Rusia | Cine e Navalnîi și de ce e încă în viață?

Ce se întâmplă în Rusia | Cine e Navalnîi și de ce e încă în viață?

Dezinformarea din jurul morților apărute DUPĂ vaccinarea anti-COVID, nu din cauza vaccinurilor

Dezinformarea din jurul morților apărute DUPĂ vaccinare, nu din cauza vaccinului

Cele mai importante declarații făcute de președinții americani atunci când au fost investiți

Ce declarații au făcut președinții americani atunci când au fost investiți?

INFOGRAFIC | Ce boli i-au ucis pe români, în timpul pandemiei, comparativ cu alți ani

De ce boli au murit românii, în timpul pandemiei, în comparație cu alți ani

Primirea imigranților | Soluția care le-ar permite părinților noștri să mai aibă pensii

Imigranții | Soluția care le-ar permite părinților noștri să mai aibă pensii

Câți bani au fost alocați pentru cultură în ultimii 4 ani?

INFOGRAFIC | Câți bani au fost alocați pentru cultură în ultimii patru ani?

Fără căldură în București | Medicul Adrian Marinescu explică cum ne pune în pericol sănătatea și ne face mai predispuși la infecția cu COVID-19

Medicul Adrian Marinescu explică cum lipsa căldurii și COVID-19 merg mână-n mână

Regulamentul european care le poate da politicienilor puterea de a te cenzura

Regulamentul european care le poate da politicienilor puterea de a te cenzura

INFOGRAFIC | Câte persoane s-au vaccinat împotriva COVID

INFOGRAFIC | Câte persoane s-au vaccinat împotriva COVID

Exclusiws | Viața online: Cum am devenit produsele internetului și cum ne afectează asta viața, societatea și democrația

Cum reușește internetul să ne schimbe viața și să ne afecteze democrația

Cine sunt viitorii miniștri și ce pregătire au în domeniul în care vor guverna

Cine sunt viitorii miniștri și ce pregătire au în domeniul în care vor guverna

Pandemia emoțională - Cum ne afectează COVID chiar și fără să ne infectăm

Pandemia emoțională - Cum ne afectează COVID chiar și fără să ne infectăm

Portrete ale unor viitori parlamentari AUR: foști editorialiști Sputnik, simpatizanți Q Anon, antivacciniști și oameni care cred că spitalele sunt goale

Portrete de AUR: Antivacciniști, coronasceptici, anti-occidentali și misogini

Nepotisme la PNL: Bani de la stat și funcții publice pentru cei care se ocupă de campania online a partidului

Nepotisme PNL: Funcții și contracte publice pentru managerii campaniilor online

„După faptă și răsplată”: Bani publici de la instituții conduse PSD pentru companiile care îi promovează pe Facebook

Bani publici de la PSD pentru companiile care le fac reclamă candidaților

O conducere schimbătoare: 4 ani, 5 guverne, 5 ministere, 22 de miniștri

O conducere schimbătoare: 4 ani, 5 guverne, 5 ministere, 22 de miniștri

INFOGRAFIC | Cât au cheltuit politicienii pentru reclamă în social media

INFOGRAFIC | Cât au cheltuit politicienii pentru reclamă în social media

VIDEOREPORTAJ | Un film al tragediilor din România - Zece ani, trei incendii, 84 de morți

VIDEO| Un film al tragediilor din România - Zece ani, trei incendii, 84 de morți