Pot afacerile să crească etic? Ce este certificarea B Corp și cum vede Zitec creștea sustenabilă în industria tech

Sursa foto: Zitec

Pot afacerile să crească etic? Ce este certificarea B Corp și cum vede Zitec creștea sustenabilă în industria tech

Cuprins Articol:
Zitec, una dintre cele mai importante companii IT din România, este în proces de obținere a certificării B Corp (pe scurt de la B Corporation). Despre importanța strategică a unui mediu de business responsabil, precum și despre ce implică această certificare din punct de vedere operațional , s-a discutat la evenimentul „Viitorul Sustenabilității și al afacerilor Responsabile”, organizat de Zitec, alături de Better Business Alliance, reprezentant B Corp în România.

Ce este certificarea B Corp 


Mișcarea B Corp, deși încă la început de drum în România, câștigă rapid teren la nivel global. În Europa de Vest, mișcarea este deja extinsă, cu peste 2.490 de companii B Corp certificate (ex: Franța - 597, Benelux - 587, Italia - 369, samd.).
 

O companie certificată B Corp demonstrează, printr-un proces riguros de audit, un angajament verificat față de cele mai înalte standarde de performanță socială și de mediu, transparență publică și responsabilitate legală. Este, în esență, recunoașterea oficială a faptului că o afacere acționează conștient pentru a avea un impact pozitiv asupra tuturor stakeholderilor săi: angajați, clienți, comunitate și mediu.

Adoptarea principiilor B Corp și obținerea certificării, deși implică un efort considerabil, aduce beneficii strategice pe termen lung, dincolo de reputație. Performanța financiară este unul dintre ele, asa cum ne spune Corina Radu, fondatoarea Better Business Alliance, parte a mișcării B Corp, care atestă că firmele certificate pot înregistra venituri cu  până la 25% mai mari și demonstrează o reziliență crescută în fața crizelor economice.

Spre deosebire de certificările de produs (ex: bio, organic) ori de servicii (ISO, CREST), certificarea B Corp vizează întreaga companie și modelul său de business. 

Procesul de evaluare analizează impactul pe cinci arii cheie: 

- Guvernanță (cum este condusă compania, etica și transparența)

- Angajați (cum are grijă de oameni – de la salarizare la dezvoltare și bunăstare)

- Comunitate (cum contribuie la dezvoltarea locală, diversitate și incluziune)

- Mediu (cum gestionează resursele și impactul ecologic)

- Clienți (cum asigură calitatea, marketingul etic și protecția datelor). 

Scopul final al mișcării este ambițios: construirea unei economii mai echitabile, incluzive și regenerative. Majoritatea companiilor se pot certifica, indiferent de mărime sau locație, cu excepția celor din anumite industrii controversate, precum armament, petrol sau tutun.

Zitec este prima companie IT din România aflată în proces de certificare B Corp. Există în România alte companii certificate, însă nu din industria IT, așa cum se poate vedea în imaginea de mai jos. 

 


Alături de Zitec, în proces de certificare B Corp în România se mai află și alte companii:
 



Impactul unei companii din IT: Cum vede Zitec certificarea B Corp
 

Perspectiva Zitec, prima companie IT din România aflată în proces de certificare B Corp, a fost prezentată de Cristina Polischi, CFO al companiei în cadrul evenimentului.

 "Pentru Zitec, alinierea cu B Corp a fost firească. Se potrivește perfect cu valorile noastre: focusul pe oameni (angajați și comunitate), decizia asumată de a evita colaborări cu anumite industrii sau în anumite geografii (jocuri de noroc,  companii asociate cu războiul din Ucraina etc.), transparența și dorința de a ne îmbunătăți continuu.", precizează Cristina Polischi. 

Zitec este una dintre puținele companii de tehnologie din România care a compensat eliminarea facilităților fiscale pentru toți angajații. Începând cu 2025, guvernul de la acea vreme a decis să elimine total facilitățile fiscale pentru IT-iști, după ce anterior a restrâns categoria de angajați care beneficiau de facilitățile fiscale.

Cristina Polischi a precizat că procesul de aliniere cu normele B Corp se potrivește ca o mănușă  cu viziunea companiei pe care o reprezintă. Mai mult, a evidențiat rolul tehnologiei ca accelerator de impact: 

"Tehnologia poate accelera impactul. Prin proiectele pe care le livrăm clienților, putem crește și potențialul lor de a genera impact pozitiv. Un exemplu este proiectul Digital4All dezvoltat pentru ADR, care oferă IMM-urilor acces la resurse de învățare și upskilling, ajutându-le să devină mai sustenabile și să creeze, la rândul lor, impact în ecosistemele proprii.", adaugă Cristina Polischi. 
 

Cum vede Ministerul Mediului certificarea B Corp?

Viziunea Zitec legată de importanța unei astfel de certificări este împărtășită și de către Ministerul Mediului. Raul Pop, secretar de stat în cadrul instituției, a evidențiat rolul B Corp ca instrument strategic: 

"Certificarea B Corp oferă un cadru valoros. Îți permite să te compari cu tine însuți de la an la an și să te aliniezi la obiectivele mari ale societății, cum ar fi Net Zero. Știi unde vrei să ajungi și ai un sistem care te ajută să ajungi acolo." 

Oficialul a subliniat și schimbarea de paradigmă în ceea ce privește protecția mediului.

"Până recent, protecția mediului era văzută ca un cost. Acum, schimbările climatice și poluarea au devenit puncte de interes major pentru toți stakeholderii – companii, cetățeni, inclusiv bănci, care încep să includă criterii de mediu în liniile de finanțare. Standardizarea adusă de B Corp mută discuția despre sustenabilitate în boardroom, într-un mod aplicat, permițând comparabilitatea și crearea unui benchmark comun”, a adăugat Raul Pop. 

Secretarul de stat a atins și un punct critic legat de digitalizare și sustenabilitate.

"Când vine vorba de utilizarea AI și zona de Data Analytics, provocarea majoră, dincolo de tehnologie, este definirea problemei de business și a abordării corecte. Statul are o problemă majoră cu datele – agregare, structurare, transformarea lor în acțiuni concrete. Aici, colaborarea cu Zitec pe proiecte precum SUMAL a fost foarte relevantă pentru a valida potențialul tehnologiei în sustenabilitate și impact de business.", adaugă reprezentantul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor

În plus,  Zitec este de peste 8 ani partenerul tehnologic  al companiei de curierat Sameday, contribuind la dezvoltarea ecosistemului din spatele rețelei  easybox, precum și a  la optimizarea și monitorizarea   rutelor de livrare.  Astfel, cu ajutorul tehnologiei, Sameday reduce kilometri parcurși de curieri, diminuând consumul de combustibil și, implicit, emisiile de CO2. 

Personalizate pentru tine