• “Am ajuns bancher din intamplare. Daca simteam ca pot sa reusesc in politica, nu ma faceam bancher”.
• “In tinerete, visam la o cariera de diplomat. Dar pana la urma am ajuns bancher”.
• “Nu am avut mentori in cariera. Am avut profesori foarte buni de la care am invatat multe lucruri utile, dar nu pot sa spun ca a fost cineva care mi-a marcat cariera. Pur si simplu, am fost norocos.
• “In toamna lui 1998 disparea o banca in fiecare zi. Din acest punct de vedere, era mult mai rau decat ceea ce se intampla in aceasta perioada de criza”.
• “Astazi ar fi fost tragic pentru mine daca m-as fi angajat ca bancher de investitii, pentru ca, din cauza crizei, ramaneam fara job. Din pozitia actuala, ca sa raman fara loc de munca, ar trebui sa cada banca. Ceea ce nu se poate intampla”.
• “In ING, excesele se penalizeaza. Am prieteni mai tineri cu care merg la golf si care se mira ca nu conduc o masina scumpa”.
• “Nu sunt intre primii cinci bancheri despre care se spune ca ar avea castiguri anuale de peste un milion de euro”.
• “Pe parcursul carierei, nu mi-a placut sa pierd mult timp cand mi-am negociat salariul, pentru ca nu am fost niciodata un om pretentios”.
• “Masura te ajuta sa-ti pastrezi echilibrul. De cand sunt la ING, nu am calatorit niciodata cu avionul la business class”.
• “Managementul natural inseamna sa fii sef. Insa de la sef la CEO este un drum lung”.
• “Spre deosebire de alti sefi de banca, mandatul meu ca director este mult mai scurt, nu ajunge la 4-5 ani”.
• “La inceputul anilor ’90, Romania nu exista pe harta lumii. Mergeam la prezentari in Cehoslovacia, Ungaria sau Polonia, iar la mine veneau cativa arabi care se intereseau de Romania”.
• “In Parlament iti pierzi identitatea. Cu exceptia catorva oameni, restul sunt doar numere”.
Misu Negritoiu, 60 de ani, este unul din cei mai charismatici bancheri de pe piata locala. Conduce ING Bank, una din cele mai importante banci din Romania. ING Bank este prima institutie financiara internationala care a deschis o sucursala in Romania, dupa 1989.
Absolvent al Facultatii de Comert Exterior din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti, el a terminat apoi si Facultatea de Drept din cadrul aceleiasi universitati. Inainte si dupa Revolutie a lucrat in Statele Unite, unde a ocupat mai multe functii publice.
In perioada 1992-1993 a fost ministru de stat pentru coordonare, strategie si reforma in Cabinetul Vacaroiu.
Ulterior a ajuns si in Parlament, ca deputat, pentru ca in 1997 sa demisioneze si sa se mute in mediul privat. S-a angajat la ING ca bancher de investitii.
Incepand cu 2006, el a preluat functia de director general al ING Romania.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: