Primele tranzactii de vineri au fost realizate la 4,2760 - 4,2780 lei/euro, iar in prima parte a sedintei cursul a scazut constant, pana la un minim de 4,2660 - 4,2680 lei/euro.
Cu putin inainte ca BNR sa anunte cursul de referinta, cotatiile au inceput sa urce usor, iar la jumatatea zilei euro era cotat la 4,2710 - 4,2730 lei. In partea a doua a zilei, cursul a mai urcat usor, dar pe volume foarte mici, potrivit dealerilor.
Evolutia leului a fost similara celei consemnate de valutele tarilor vecine, care si-au stopat si ele din aprecierea de la mijlocul sesiunii, de circa 0,3%, afisand la finalul sedintei locale oscilatii nesemnificative fata de euro.
Banca centrala a publicat vineri un curs de referinta de 4,2723 lei/euro, cu 0,98 bani mai mic decat cel de joi, de 4,2821 lei/euro. Leul s-a apreciat si in raport cu dolarul american, iar banca centrala a publicat o referinta de 3,3569 lei/dolar, in scadere cu 1,15 bani comparativ cu cea de joi, de 3,3684 lei/dolar.
Pe piata monetara, dobanzile pentru depozitele cu scadenta la o zi au coborat de la nivelul de joi, de 3,71 - 4,21% la 3,13 - 3,63%, in timp ce ratele pentru plasamentele la o saptamana au scazut de la 4,1 - 4,6% la 3,81 - 4,31%.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: