Ministrul dezvoltarii regionale si turismului a adaugat ca spera ca acest program sa contribuie la dezvoltarea sectorului de constructii. "In construitea si reabilitarea de drumuri judetene si de interes local intra mai multa forta decat la autostrazi. Sigur, asta nu inseamna ca prioritatea nu este sa construim autostrazi, ci inseamna ca prin acest program vom incerca sa sprijinim sectorul de constructii in aceasta perioada", a precizat Udrea.
In cadrul acestui program, prioritate la finantare vor avea proiectele de reabilitare si/sau modernizare a drumurilor de interes judetean si de interes local din unitatile administrativ – teritoriale care au solicitat finantare prin programe finantate din fonduri europene, dar nu au fost selectate la finantare, sau care dispun de documentatii tehnico – economice intocmite conform legislatiei in vigoare, precum si cele care au fost finantate intr-o prima etapa din fonduri proprii, iar datorita lipsei surselor de finantare nu au putut fi realizate integral.
"Programul este initiat in contextul in care o analiza a situatiei existente la nivel national a evidentiat o serie de aspecte deficitare in privinta retelelor de drumuri judetene si locale. Prin derularea programului se preconizeaza facilitarea accesului la reteaua de drumuri nationale si descongestionarea acestora, asigurarea legaturilor optime intre judete si intre localitatile din interiorul acestora, reducerea costurilor si a timpilor de deplasare aferenti transportului de marfuri si persoane, facilitarea accesului la obiective de interes cultural si turistic, facilitarea accesului operatorilor economici la furnizori si/sau piete de desfacere, precum si simplificarea accesului investitorilor la zone cu potential economic important", potrivit MDRT.
Prin implementarea Programului la nivelul intregii tari vor fi finantate lucrari de reabilitare, modernizare a drumurilor si/sau sectoarelor de drum de interes judetean si de interes local care in prezent sunt de pamant, pietruite sau care prezinta o stare necorespunzatoare a imbracamintii bituminoase, betonului asfaltic, betonului ciment, pavajului sau a imbracamintii asfaltice.
Finantarea programului se va face de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie, de la bugetele locale, precum si din alte surse legal constituite.
„Toate economiile pe care ministerul le va face se vor indrepta catre Programul de reabilitare si modernizare a 10.000 de kilometri de drumuri judetene si de interes local, acesta fiind cel mai important program de investitii, la care se adauga, de asemenea, programul de introducere a retelei de apa si canal, precum si cel de construire de locuinte pentru tineri", a conchis Udrea.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: