Incepand cu sezonul 2006/2007, vedetele echipei de fotbal Real Madrid vor promova imaginea BenQ-Siemens. Contractul semnat de catre BenQ Mobile si Real Madrid prevede pozitionarea brandului BenQ-Siemens pe tricourile de joc ale jucatorilor, in cursa acestora pentru a inscrie goluri, pana in vara anului 2010.
BenQ Mobile, unul dintre cele trei grupuri de afaceri ale BenQ Corporation, va deveni astfel sponsorul principal al traditionalului club spaniol, club care are cei mai multi suporteri la nivel mondial si este echipa cea mai cunoscuta in lume. Cateva milioane de fani vor asocia in viitor BenQ Mobile cu valorile echipei Real Madrid. In plus fata de inscriptionarea pe echipamentul traditional alb al jucatorilor galactici, logo-ul BenQ-Siemens va fi amplasat si pe spatiile publicitare ale stadionului Bernabeu din Madrid. Activitati suplimentare comune de marketing vor propaga brandul BenQ-Siemens in toata lumea. Real Madrid va beneficia de pe urma acestui contract de intarirea numarului suporterilor la nivel mondial mai ales in Asia datorita prezentei BenQ Mobile in regiune si in cele 70 de tari in care producatorul este prezent.


Suntem incantati de decizia BenQ Mobile de a deveni noul sponsor principal, a declarat Jos Angel Snchez Perianez, Director General de Marketing la Real Madrid. Aceasta companie este una ambitioasa, un veritabil trend setter care tinde intotdeauna sa-si multumeasca clientii la fel cum si Real Madrid tinde sa-si multumeasca suporterii. Apropierea BenQ Mobile de piata din Asia ne va ajuta sa ne dezvoltam si extinde activitatile in regiune.

Mai mult decat oricare alt club, Real Madrid inseamna profesionalism, calitate, munca de echipa si cel mai frumos spectacol. Astfel, clubul exemplifica exact acele lucruri care diferentiaza telefoanele noastre mobile de celelalte: combinatia intre calitatea de top, pasiunea, fascinatia si satisfactia tehnologiei noastre. In plus, acest acord de sponsorizare este un progres evident dupa implicarile BenQ in campionatul european de fotbal din Portugalia si sponsorizarile Siemens in fotbal. a declarat Clemens Joos, CEO BenQ Mobile.

Despre BenQ Mobile

BenQ Mobile este lider in industria dispozitivelor de comunicatii fara fir cu o tenta puternica de lifestyle. Cu sediul central in Munchen (Germania), compania este una din cele trei divizii de afaceri ale BenQ Corporation si totodata marca inregistrata a Siemens A.G.

Cu venituri de peste 5.6 miliarde de euro in 2004*, cu peste 7.000 de angajati la nivel mondial si prin unitatile sale de productie si de cercetare si dezvoltare de ultima generatie aflate in Aalborg (Damenarca), Beijing, Suzhou (China), Kamp - Linfort, Munchen, Ulm (Germania), Manaus (Brazilia), Mexicali (Mexic), Taipei (Taiwan) sau Wroclaw (Polonia) cat si prin retelele sale puternice de vanzari, marketing si service, BenQ Mobile beneficiaza din plin de raspandirea companiei la nivel global. BenQ Mobile va mobiliza resurse si competente complementare in creatia de produse, dezvoltand dispozitive elegante si captivante care permit consumatorilor sa exploateze si mai mult mobilitatea.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri