"Situatia din Bulgaria este ca sunt trei mari jucatori pe piata, iar convingerea noastra este ca piata poate sustine doar doi. Astfel ca suntem gata sa fuzionam cu oricare dintre concurentii nostri in conditii acceptabile sau, ca alternativa, sa ne vindem afacerile", a afirmat Dvořák.
CME detine in Bulgaria doua posturi TV: Pro.bg, cu acoperire nationala, si televiziunea prin cablu Ring.bg, specializata pe sport. Grupul american a intrat pe piata bulgara in iulie 2008, platind 172 milioane de dolari pentru a prelua 80% din cele doua posturi.
Potrivit lui Dvořák, afacerile din Bulgaria ale CME ar putea ajunge la echilibru financiar (break even) in 2013, fara a da alte detalii, scrie NewsIn.
CME are operatiuni pe sapte piete est-europene, din care doua - Bulgaria si Ucraina - sunt considerate nestrategice. Afacerile din Bulgaria si Ucraina genereaza impreuna pierderi de 70 milioane dolari in primele noua luni din acest an, "in ciuda investitiilor semnificative", a mai relatat Czech Business Weekly.
Grupul CME, controlat de omul de afaceri american Ronald Lauder, detine mai multe televiziuni in Romania, Bulgaria, Cehia, Croatia, Slovacia, Slovenia si Ucraina.
In iulie, grupul a semnat un acord cu Adrian Sarbu, avansat director executiv al CME, pentru achizitionarea MediaPro Entertainment, intr-o tranzactie estimata de banca americana Merrill Lynch la 97,6 milioane dolari.
In schimbul MPE, Sarbu a primit 10 milioane dolari cash, 2,2 milioane de actiuni CME si i se va oferi posibilitatea sa cumpere, in viitorul apropiat, inca 850.000 de actiuni, la pretul de 21,75 dolari bucata.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: