Pretul de pornire al licitatiei, care va avea loc in 19 ianuarie 2010 la sediul AVAS, este de 22,00 lei/actiune, a anuntat Autoritatea, potrivit NewsIn.
Taxa de acces direct la date si informatii este de 3.168,00 lei + TVA, pretul Dosarului de Prezentare este de 7.920,00 lei + TVA, iar cel al Taxei de participare la licitatie este de 10.780,00 lei +TVA. Pentru participarea la licitatie este obligatorie cumpararea Dosarului de Prezentare, depunerea taxei de participare la licitatie si depunerea garantiei de participare, conform cerintelor din Dosarul de Prezentare.
De asemenea, pentru a putea participa la licitatia cu strigare, potentialii ofertanti vor depune Documentele de Participare la sediul AVAS cel mai tarziu cu o zi lucratoare inainte de data fixata pentru inceperea licitatiei cu strigare, respectiv pana in data de 18 ianuarie 2010, ora 13,00, acesta fiind termen de decadere.
Deschiderea plicurilor cu documentele de participare la licitatie se va face in prezenta tuturor ofertantilor in data de 18 ianuarie 2010, orele 14,00. Verificarea si analizarea documentelor de participare la licitatie se va face pana in data de 19 ianuarie 2010, orele 12,00, cand se va intocmi si afisa lista ofertantilor acceptati.
S.C. Scudas S.A. Pascani are ca activitate principala fabricarea uneltelor. Capitalul social este de 6.000.391 lei, iar actionariatul societatii este format din: AVAS – 69,98487%, S.C. TRANS EXPEDITION FEROVIAR S.R.L. – 20,30284%, persoane fizice – 8,50475% si alte persoane juridice – 1,20754%.
Societatea a mai fost privatizata in anul 2000, cumparator fiind UNIF A.T. SRL Iasi. Ca urmare a rezolutionarii contractului de privatizare, in data de 19 octombrie 2007, societatea a revenit in proprietatea statului.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: