"Se pare ca amanarea celei de-a treia transe de la Fondul Monetar International (FMI) fusese luata in calcul de piata, deoarece cursul nu a reactionat la anunt. Cursul e blocat in sus, iar in jos nu se duce din cauza problemelor politice actuale", a declarat, pentru NewsIn, dealerul Bancii Comerciale Romane (BCR) Narcis Noaghea.
El a adaugat ca desemnarea lui Liviu Negoita pentru functia de premier ar fi trebui sa fie o stire pozitiva, dar nici aceasta nu pare sa fi miscat cursul.
Astfel, leul s-a apreciat treptat pe aproape tot parcursul zilei, insa intr-un interval restrans, de la 4,3060 la 4,2980 lei/euro, iar la 14:00, bancile cumparau un euro cu 4,2980 lei si il vindeau cu 4,3030 lei.
In schimb, moneda poloneza s-a apreciat initial de la 4,2580 la 4,2370 zloti/euro, dupa care cursul a revenit la 4,2520 zloti/euro. Si forintul s-a apreciat in primele tranzactii, de la 275,80 la 274 forinti/euro, dupa care a pierdut teren pana la 274,90 forinti/euro.
Fata de dolarul american, cursul de referinta afisat vineri de BNR a scazut cu aproape un ban (0,34%), pana la 2,8862 lei/dolar, de la nivelul de joi, de 2,8961 lei/dolar.
Pe pietele internationale, moneda americane a avut o evolutie inversa celei inregistrate de monedele din regiune, depreciindiu-se initial de la 1,4870 la 1,4905 dolari/euro, dupa care a recuperat terenul pierdut, pana la 1,4870 dolari/euro, nivel la care era cotat la 14:00, ora Romaniei.
Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei de vineri, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 9,74% pe an, in usoara scadere fata de cel din sedinta anterioara, de 9,92% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR) dobanda a scazut la 10,24% pe an, de la nivelul de joi, de 10,42% pe an.
Pe piata monetara, dobanzile la depozitele pentru o zi de tip overnight au coborat usor, insa continua sa se mentina la niveluri ridicate, de 9,50-10% pe an, peste nivelul dobanzii cheie, de 8% pe an.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: