Acesta a precizat ca saptamana viitoare, miercuri sau joi, va avea loc o intalnire cu ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Radu Berceanu, pentru ca acesta sa le explice "clar" unde s-au dus banii de la ultima rectificare.
Sindicatele au fost anuntate, saptamana trecuta, de reprezentantii celor trei companii feroviare ca s-au strans pana la acel moment 24 de milioane lei (din totalul sumei de 63 milioane lei) pentru plata avansului pentru luna septembrie, care trebuie incasat la 30 septembrie. Presedintele Aliantei Federatiilor Nationale CFR, Ion Molea, declara ca trenurile nu vor mai circula din 1 octombrie, daca salariatii CFR nu isi vor primi salariile pana la 30 septembrie.
Subsecretarul de stat in cadrul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii (MTI), Constantin Axinia, spunea, in 17 septembrie, ca daca nu vor fi facute disponibilizari la cele trei companii CFR, nu vor mai fi bani de salarii pentru angajati. De asemenea, Axinia declara ca exista propuneri de concediere a 6.700 de angajati de la CFR Marfa, 1.200 de la CFR Calatori si 600 de la Infrastructura.
Subsecretarul din cadrul MTI a spus ca disponiblizarile au in vizor in primul rand personalul TESA. Propunerile initiale, dupa intalnirea liderilor sindicatelor feroviare din 27 august cu conducerile celor trei companii feroviare, vizau un numar de peste 10.700 de persoane. Pentru CFR Calatori s-a propus initial o diminuare a personalului cu 1.400 de oameni, la CFR Infrastructura - 800-1.000 de oameni, iar la CFR Marfa se dorea disponibilizarea a 50% din angajati, adica 8.500 de oameni.
De asemenea, ministrul Transporturilor si Infrastructurii Radu Berceanu avertiza, intr-o declaratie facuta pe 2 august, ca "in a doua parte a anului" ministerul nu va mai avea bani "pentru salariile de la CFR".
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: