Colegiul director al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a decis sa prelungeasca termenul de valabilitate a ofertei pentru privatizarea Avioane Craiova cu 30 de zile, a anuntat AVAS.
"AVAS a decis in sedinta Colegiului Director prelungirea termenului de valabilitate a ofertei cu 30 de zile, conform prevederilor Legii 137/2002 si a normelor de aplicare a acestui act normativ. Decizia Autoritatii a fost luata ca urmare a solicitarii venite din partea Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI) care a comunicat AVAS faptul ca a promovat in Guvern un proiect de Hotarare privind prorogarea termenului prevazut de art. 4 din HG 281/2009, prin care este prevazuta durata mandatului Autoritatii de a realiza privatizarea", se arata in comunicatul Autoritatii.

De asemenea, AVAS a anuntat ca pe perioada mandatului a negociat cu singurul ofertant, Alenia Aeronautica, care a depus atat oferta initiala, precum si pe cea finala imbunatatita si irevocabila, conform solicitarii AVAS.

In cadrul procesului de negociere, comisia de privatizare a identificat elemente care exced cadrul mandatului acordat, intre care se numara angajamente ale statului roman asumate inainte de anul 1989, suportarea costurilor generate de distrugerea materialelor Avioane Craiova iesite din uz, extinderea productiei societatii spre capacitatile civile existente sau rezultate ca realizare a investitiilor la care se va angaja cumparatorul, potrivit NewsIn.

"In aceste conditii, AVAS va prezenta Guvernului Romaniei un Memorandum privind solutionarea aspectelor enuntate, dupa care va anunta Comisia Europeana prin intermediul Consiliului Concurentei. Prin acest demers, AVAS raspunde solicitarii ofertantului, Alenia Aeronautica, care si-a manifestat disponibilitatea de a continua negocierile incepand cu 15 iulie 2009", se mai spune in comunicatul institutiei.

Procesul de privatizare al S.C. Avioane Craiova S.A. a fost reluat in luna octombrie 2008 prin publicarea anuntului de vanzare a pachetului de actiuni detinut de AVAS. Au fost cumparate patru dosare de prezentare, iar dupa mai multe prelungiri succesive, termenul limita de depunere a ofertelor a fost 30 ianuarie 2009. Pana la data limita s-a depus o singura oferta de cumparare din partea firmei Alenia Aeronautica S.p.A. Italia.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri