Cardurile de credit beneficiaza de o perioada de gratie de pana la o luna si jumatate (45 de zile), atat pentru cumparaturi, cat si pentru retrageri de numerar, iar suma minima lunara de rambursat este de 5% din creditul utilizat. Banca nu percepe comision pentru platile efectuate direct la comercianti, nici in Romania, nici in strainatate, iar valabilitatea cardurilor este extinsa la 4 ani.
"Noul program de carduri este o etapa a dezvoltarii continue a gamei de produse si servicii destinate persoanelor fizice", a declarat directorul general adjunct al Intesa Sanpaolo Bank, Riccardo Parasporo.
Cardurile cu cip au ca avantaj cresterea nivelului de securitate a tranzactiilor si eliminarea riscului de copiere sau contrafacere a cardului, se arata in comunicatul bancii. Extrasul de cont este gratuit, iar utilizatorii beneficiaza de asistenta gratuita non-stop prin telefon.
Intesa Sanpaolo Bank, detinuta de grupul italian Intesa Sanpaolo, a obtinut anul trecut un profit operational de 35 milioane lei (circa 9 milioane euro), in crestere cu 34% fata de 2007, pe fondul cresterii activelor cu 56%, la 2,8 miliarde lei (700 milioane euro). Banca detine in prezent o retea de circa 100 sucursale si agentii.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: