De asemenea, conducerea BBC a aprobat bugetul pe urmatorii cinci ani-1,9 mld. lire sterline. Trustul de presa au dat unda verde si planurilor bugetare care includ inghetarea anul acesta a salariilor managementului.
Potrivit directorului general al BBC, Mark Thompson, trustul de presa va face tot posibilul pentru a proteja locurile de munca, cu toate ca 1.200 de disponibilizari au fost deja anuntate, iar alti 7.000 de angajati au fost concediati in ultimii patru ani.
Pe de alta parte, salariile a doi dintre cei mai bine platiti angajati ai BBC-Moyles si Ross-ar putea scadea anul acesta cu cel putin 10%. Astfel, contractul salarial al prezentatorului TV si radio Ross, incheiat pe o perioada de trei ani, este estimat la 18 mil. lire sterline, in timp ce dj-ul radio Moyles ar castiga 630.000 de lire sterline pe an.
Colosul britanic se afla in cel mai mare proces de restructurare din domeniul media si va incerca o serie de colaborari cu ITV, pentru stiri regionale, si cu Channel 4, pe partea comerciala, mai noteaza cotidianul The Guardian.
Compania BBC (British Broadcasting Corporation), infiintata in 1922, este una dintre societatile publice de radiodifuziune din Marea Britanie, care detine, in prezent, mai multe divizii. Divizia BBC World Television cuprinde o serie de posturi de televiziune, printre care BBC One, BBC Two, CBBC, BBC News 24 si televiziunile digitale BBC Three si BBC Four. Divizia BBC World Service Radio include cinci posturi nationale de radio, printre care BBC Radio 1 si BBC Radio Five Live.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: