In cele ce urmeaza voi discuta:
- Care sunt motivele ce fac ca sfarsitul crizei sa fie atat de aproape
- Care sunt caracteristicile erei ce apune pe Wall Street
- In zilele urmatoare voi reveni cu un comentariu pe marginea “Raportului Volcker”, un raport care enumereaza principiile cheie ce vor sta la baza noii ordinii a finantelor lumii.
- Cele patru motive ce fac ca sfarsitul crizei sa fie atat de aproape
In primul rand, nici o criza nu poate dura la nesfarsit. Pe masura ce aceasta evolueaza, regulile vechi sunt abolite si reguli noi sunt implementate. Cand importanta regulilor noi incepe sa depaseasca relevanta celor vechi putem spune ca o noua era se naste, iar criza ia sfarsit. Incepand din martie 2008, o serie intreaga de principii de functionare ale pietelor de capital s-au schimbat. Astazi, noile principii, desi nu sunt in intregime clarificate, au o influenta mai mare asupra pietei decat vechile principii. Mai este nevoie de o oarecare clarificare a acestora pentru a asista la instaurarea noii ordini. In acel moment, criza va lua sfarsit.
In al doilea rand, raporturile de putere pe Wall Street s-au schimbat. Companii care in urma cu un an erau inca cele mai puternice companii financiare din lume, astazi fie sunt desfiintate, fie si-au schimbat structura juridica, fie supravietuiesc cu perfuzii financiare din partea guvernului. Pentru cele ramase in viata si care acum un aveau ca prim obiectiv profitul, principal obiectiv in acest moment este supravietuirea. In scurt timp vom stii in mare parte companiile financiare care au supravietuit crizei si urmeaza sa se adapteze la noile principii. In acel moment, criza va lua sfarsit.
In al treilea rand, apetitul pentru risc al investitorilor si modalitatile de evaluare a riscului au suferit schimbari majore in ultimul an. Agentiile de rating lucreaza in continuare la o serie de schimbari majore ce urmeaza sa fie adoptate in comun.
In paralel, apetitul de risc pe pietele de credit, masurat in general de indicatorul “yield spread” a intrat de curand intr-o perioada de normalizare. Cand aceasta normalizare si rezolutiile agentiilor de rating vor incepe sa prinda un contur clar, criza va lua sfarsit.
In al patrulea si ultimul rand, initiativele guvernului au devenit o componenta extrem de importanta a directiei pietelor de capital. Cu toate acestea, initiativele finale ale guvernului sunt inca neclare. In momentul in care aceste ultime interventii ale Guvernului vor trece din faza de proiect in faza de hotarare finala, criza va lua sfarsit. In mod esential, aceste interventii includ pachetul de masuri economice in valoare de 900 de miliarde de dolari, precum si crearea unei banci nationale de manageriere a creditelor neperformante, in special cele ipotecare.
Fiecare dintre cele patru motive de mai sus va fi clarificat in urmatoarele saptamani intr-o masura suficienta sa duca la instaurarea unui nou set de principii de desfasurare a activitatilor pe Wall Street.
Desi multe activitati pe pietele financiare vor fi similare cu cele din trecut, o serie de caracteristici importante vor disparea odata cu era ce apune astazi pe Wall Street. Caracteristici ce vor disparea includ, printre altele:
- Banci de investitii care sa fie independente de reglementarile monetare si de risc impuse de banca centrala (“Federal Reserve”)
- Agentii de rating unde deciziile de rating privind un emitent sa fie luate de un departament generator de profit
- Acordarea de credite ipotecare care sa fie reglementata de un paienjenis de legi a caror aplicare este facuta intr-un mod complet decentralizat
- Fonduri de risc (“hedge funds”) care sa decida in mod independent tipul si importanta informatiilor furnizate Guvernului
- Decizii ale CNVM-ului american (“Securities and Exchange Commission”) care sa fie politizate la toate nivelele
Tony A. Romani este bancher de investitii la compania americana Freeman & Co si comenteaza cele mai fierbinti stiri financiare din inima Wall Street-ului.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: