Potrivit raportului publicat miercuri de NBG, veniturile nete din dobanzi ale afacerilor NBG pe piata romaneasca au crescut in primele noua luni ale acestui cu 37% an fata de acelasi interval din 2007, pana la 57 milioane euro.
Veniturile din comisioane au avansat cu 3%, la circa 9 milioane euro.
Astfel, veniturile din activitatea de baza au avansat in perioada analizata cu 31% fata de acelasi interval din 2007, la 66 milioane euro, in timp ce cheltuielile operationale au crescut cu 22%, pana la 52 milioane euro.
Portofoliul de credite al NBG pe piata romaneasca a crescut cu 70% in intervalul septembrie 2007-septembrie 2008, pana la 2,167 miliarde euro.
Creditele pentru companii au avansat cel mai rapid in intervalul mentionat, cu 71%, pana la 1,132 miliarde euro la sfarsitul lunii septembrie. In acelasi timp, imprumuturile de retail au crescut cu 69% in perioada septembrie 2007-septembrie 2008, la 1,035 miliarde euro, arata raportul NBG.
Banca Romaneasca si-a sporit cota de piata dupa volumul creditelor cu 0,9 puncte procentuale in intervalul septembrie 2007-septembrie 2008, pana la 4,3%, cea mai buna pozitie fiind ocupata pe segmentul imprumuturilor ipotecare, unde controleaza 8% din piata, ceea ce marcheaza un avans de 2,3 puncte procentuale fata de septembrie 2007.
Pe segmentul creditelor catre companii, banca si-a sporit cota de piata cu 1,1 puncte procentuale intre septembrie 2007 si septembrie 2008, pana la 4,5%, in timp ce pe piata de retail, banca a castigat 0,7 puncte procentuale in aceeasi perioada, pana la 4,0%, potrivit raportului bancii.
Depozitele atrase de la clienti au crescut cu 27%, soldul acestora ajungand la 731 milioane euro in septembrie 2008.
NBG a precizat, in raportul trimestrial, ca imprumuturile de consum in moneda straina de pe piata romaneasca reprezinta doar 28% din portofoliul de credite de retail, sub media pietei romanesti, de 38%. De asemenea, creditele neperformante sunt acoperite in proportie de 120%, iar rata creditelor neperformante este la un nivel scazut raportat la sectorul bancar romanesc.
Banca Romaneasca este detinuta in proportie de 88,7% de catre National Bank of Greece (NBG), cel mai mare grup bancar elen, iar Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) are o participatie de 10,17%.
National Bank of Greece mai controleaza in Romania, in afara de Banca Romaneasca, si companiile ETEBA Romania, Societatea de Asigurare-Reasigurare Eleno-Romana Garanta si Eurial Leasing.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: