Biroul european de statistica a mai anuntat ca, in septembrie, avansuri moderate ale comertului cu amanuntul au inregistrat si Polonia si Slovacia, unde ritmul anual de crestere a fost de 7,1%, respectiv de 4,5%.
Spre deosebire, Letonia, Estonia si Spania au raportat, in septembrie, scaderi importante ale volumului comertului, fata de septembrie 2007, de 13,4%, 9,9%, respectiv 7,1%.
In septembrie, indicele vanzarilor cu amanuntul a scazut cu 0,4% in Uniunea Europeana (UE) si cu 1,6% in zona euro raportat la luna similara a anului trecut.
La nivelul intregii Uniuni, comertul cu alimente, bauturi si tutun a scazut cu 1,3% fata de septembrie 2007, in timp ce in zona euro vanzarile cu amanuntul s-au comprimat cu 2%.
Vanzarile de bunuri nealimentare au crescut cu 0,4% in UE, insa au scazut cu 1,1% in zona euro.
Ritmul lunar de crestere a comertului s-a mentinut constant in septembrie comparativ cu luna anterioara din acest an, la 0,8%, cele mai importante majorari avand loc in Luxemburg, de 2,6%, Belgia, de 1,4%, si Franta, de 0,9%.
In schimb, Letonia, Estonia si Germania au inregistrat scaderi semnificative ale comertului cu amanuntul, de 4,1%, 2,6% si 2,3%.
Statele membre au raportat, in total, o comprimare a comertului de 0,1% in septembrie fata de august si de 0,2% in zona euro.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: