Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inregistrat scaderi considerabile, de peste 2%, in perioada 29 septembrie – 3 octombrie, pe fondul tensiunii generate de adoptarea planului Paulson, exceptie facand sectorul SIF, care s-a apreciat, sustinut de interesul pentru titlurile SIF Oltenia.
"Evolutia bursei bucurestene a fost fireasca, in conditiile in care toate pietele erau tensionate in asteptarea deciziei din Camera Reprezentantilor a Statelor Unite. Astfel, investitorii au preferat sa astepte decizia din America si apoi sa ia o decizie, daca se vor linisti oarecum apele", a declarat un broker din piata, citat de NewsIn.

Valoarea zilnica medie a tranzactiilor cu actiuni incheiate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) in intervalul 29 septembrie - 3 octombrie a fost de 21,67 milioane lei (5,59 milioane euro), in stagnare fata de media din saptamana 22 - 26 septembrie, de 21,53 milioane lei (5,88 milioane euro).

În ultima saptamana, la BVB s-au tranzactionat actiuni, obligatiuni, contracte la termen si un nou instrument financiar: unitatile de fond, care au generat impreuna o lichiditate totala de 110,39 milioane lei (30,1 milioane euro), in stagnare fata de saptamana precedenta, cand schimburile insumasera 110,19 milioane lei (29,37 milioane euro).

Capitalizarea pietei reglementate a BVB a continuat sa scada in ultima saptamana, pierzand 4,78%, la 89,487 miliarde lei (23,11 miliarde euro), dupa ce in 26 septembrie valoarea pietei reglementate era de 93,99 miliarde lei (25,52 miliarde euro).

BET-FI, singurul indice in crestere

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri (blue-chips) listate la Bursa de Valori Bucuresti, a scazut in saptamana 29 septembrie - 3 octombrie cu 3,32%, de la 4.519,13 puncte, pana la 4.368,95 puncte. De la inceputul anului, BET a pierdut 54,33% din valoare.

Indicele compozit al pietei, BET-C, care reflecta evolutia actiunilor listate la primele doua categorii ale Bursei, cu exceptia SIF-urilor, a coborat cu 4,19% in ultima saptamana, de la 3.432,48 puncte, pana la 3.288,70 puncte, si a pierdut in acest an 49,57%.

Indicele BET-FI, care arata evolutia celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a crescut in intervalul analizat cu 1,96%, de la 26.984,69 puncte pana la 27.513,75 puncte. Însa comparativ cu inceputul anului, BET-FI afiseaza cea mai puternica scadere dintre toti indicii, de 64,29%.

Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, care reflecta evolutia a 15 dintre cele mai tranzactionate companii de la BVB, a coborat cu 4,59%, de la 11.134,98 puncte pana la 10.624,17 puncte, si a pierdut 49,55% de la inceputul anului.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, a pierdut 2,02% in ultima saptamana, de la 473,90 puncte la 464,33 puncte, valoare la care a inchis sedinta de vineri.

Indicele BET-NG, care reflecta evolutia a 10 titluri din sectorul energetic de la Bursa, a scazut cu 2,44%, de la 641,36 puncte pana la 625,73 puncte.

Aprecierea semnificativa a titlurilor SIF Oltenia a adus pe verde sectorul SIF


Valoarea totala a schimburilor cu actiunile societatilor de investitii financiare (SIF) in intervalul analizat a fost de 63,19 milioane lei si a reprezentat 58,3% din lichiditatea perioadei analizate la Bursa, pe sectiunea de actiuni.
Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au atras prima lichiditate din piata in ultima saptamana, cu tranzactii de 22,24 milioane lei, reprezentand 20,63% din rulajul total al pietei. Actiunile SIF5 s-au scumpit cu 5,04% - de la 1,39 lei, pana la 1,46 lei.

Conducerea SIF Oltenia (SIF5) a anuntat miercuri ca va propune actionarilor rascumpararea a 10% din actiunile proprii, in vederea stabilizarii cotatiei pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB)

Actionarii SIF Oltenia, convocati in 14/15 noiembrie in cadrul adunarilor generale, vor lua in discutie planul de rascumparare, care prevede cumpararea de actiuni proprii la un pret cuprins intre 1,36 lei si 2,50 lei, pe o perioada de un an.

"Actiunile SIF Oltenia probabil ca vor atrage si in urmatoarea perioada un interes deosebit, sub efectul posibilitatii de rascumparare de actiuni proprii", a explicat un broker din piata.

Titlurile SIF Moldova (SIF2) au urmat cu al treilea rulaj din piata, de 13,63 milioane lei, adica 12,65% din rulajul total al pietei, si s-au depreciat cu 1,52%, de la 1,32 lei, pana la 1,30 lei/actiune.

Actiunile SIF Transilvania (SIF3) au atras la nivelul saptamanii un rulaj de 9,06 milioane lei (8,4% din rulajul bursei), iar pretul lor a crescut cu 1,43%, de la 0,70 lei, la 0,71 lei.

Pretul actiunilor SIF Muntenia (SIF4) a crescut cu 2,81%, de la 0,89 lei, la 0,915 lei, iar titlurile au captat cel de-al saselea rulaj din piata, de 7,42 milioane lei, adica 6,88% din totalul lichiditatii.

Schimburile cu titluri SIF Banat-Crisana (SIF1) au insumat doar 6,4 milioane lei (5,94% din rulajul pietei) in intervalul analizat, iar cotatia SIF1 a urcat cu 1,54%, de la 1,30 lei, la 1,32 lei/actiune.

Actiunile Broker Cluj (BRK) s-au apreciat cu 2,14%, de la 0,327 lei, la 0,334 lei/actiune, iar lichiditatea s-a ridicat la 4,43 milioane lei (4,11% din valoarea totala a schimburilor pe sectiunea de actiuni).
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri