Bursa de Valori Bucuresti are obiective indraznete. Ar vrea sa ajunga pe primul loc intre Bursele din Europa Centrala si de Est. Insa e departe de el. Pentru a-l atinge, e nevoie ca BVB sa strabata distanta lunga ce o separa de bursele din Polonia, Cehia sau Ungaria.
In luna mai, piata de capital din Bucuresti a intermediat, in medie, tranzactii in valoare de 4,83 milioane de euro zilnic, foarte departe de valorile cu care sunt obisnuite bursele vecine. Bursa din Bratislava intermediaza zilnic tranzactii de circa 150 milioane de euro doar cu obligatiuni. Adica de 30 de ori mai mult. La Varsovia se tranzactioneaza actiuni in valoare de 141 milioane euro zilnic, la Praga 75 milioane, iar la Budapesta 57 milioane. Bulgaria este singura care are performante mai slabe decat Romania, cam 200.000 euro pe zi.

Dimensiunile burselor dau si ele o imagine a situatiei. Polonia conduce in topul capitalizarii cu 57 miliarde de euro, urmata de Cehia, cu 36 miliarde si Ungaria, cu 23 miliarde. Romania e la distanta mare, cu doar 11 miliarde de euro.

Rapiditatea cu care s-au miscat tarile vecine explica intr-o buna masura distanta dintre pietele de capital. Bursele din Europa Centrala au fost infiintate intre 1990 si 1992, mai putin cele din Bulgaria si Romania (1995). Toate celelalte Burse din centrul Europei sunt organizate ca societati comerciale pe actiuni, in timp ce BVB este de-abia acum pe cale sa faca acest pas.

Majoritatea companiilor listate la Bursa din Bucuresti sunt lipsite de lichiditate, fiind detinute in proportie de peste 90% de mari actionari si avand doar cateva procente tranzactionabile. Asadar, o mare parte din capitalizare e blocata si conteaza doar teoretic.

O importanta deosebita o are dezvoltarea economica generala a fiecareia din aceste tari. Romanii aveau in anul 2003 un venit national brut per capita de doar 2.260 dolari, in timp ce in restul tarilor venitul era de 4.490 dolari in Ungaria, 7.150 dolari in Cehia, 5.280 dolari in Polonia si 4.940 dolari in Slovacia. Bulgaria era doar cu putin sub tara noastra, cu 2.130 dolari pe locuitor. In sfarsit, nu e lipsit de importanta nici faptul ca, la Bucuresti, nu este listata nici macar o companie straina. De la bursele din Varsovia sau Praga, desi putine, acestea nu lipsesc.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri