Reprezentantul Distrigaz Sud nu a oferit detalii privind data de la care ar putea fi majorat pretul gazelor naturale, deoarece nu stie cand vor avea loc urmatoarele discutii dintre distribuitori si ANRE.
Preturile gazelor naturale la consumator au crescut in medie cu 8,5%, de la 1 februarie, ca urmare a cresterii pretului gazelor din import si a tarifelor de distributie, a anuntat la sfirsitul lunii ianuarie Autoritatea Nationala pentru Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE).
"Astfel, pretul gazelor naturale furnizate consumatorilor casnici din categoria B1 (consum anual de pana la 2400 mc) va fi de 989,55 RON/1000 mc in cazul Distrigaz Sud, respectiv 983,10 RON /1000 mc in cazul EON Gaz Romania", potrivit reprezentantilor companiei.
Decizia aplicarii majorarii preturilor a fost determinata de evolutia pretului gazelor naturale din import si de ajustarea tarifelor pentru distributia gazelor naturale.
Cea mai mare pondere in scumpirea cu 8,5% a gazelor naturale la consumator o au tarifele de distributie si pretul gazelor din import ( 7%), in timp ce producatorii interni de gaze, Romgaz si Petrom, vor aplica o majorare a pretului intern de 1,5%,
Reprezentantii ANRE au apreciat ca ajustarea pretului la consumator incepand cu 1 februarie 2008 reprezinta o solutie acceptabila, care are in vedere protejarea consumatorilor de gaze naturale si estimeaza ca, in aceste conditii, pentru cel de-al doilea trimestru nu sunt de asteptat noi cresteri de preturi.
In functie de evolutia pretului de import, pentru trimestrele III si IV 2008, ANRE a anuntat ca va analiza necesitatea unor eventuale ajustari de preturi.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: