Praktiker Romania, retea de distributie a materialelor de constructii si de amenajari interioare, a inaugurat la Iasi al 20-lea magazin de pe piata romaneasca de tip do-it-yourself, prin investitii de peste 10 milioane euro.
"Am ajuns intr-un punct important al dezvoltarii noastre, cele 20 de proiecte reusite pana acum fiind rezultatul extinderii foarte rapide a retelei Praktiker. Magazinul de la Iasi este unul dintre cele mai importante proiecte ale companiei si ne asteptam ca el sa contribuie foarte mult la consolidarea prezentei noastre in Moldova si pe intreaga piata romaneasca do-it-yourself", a declarat directorul general Praktiker Romania, Guenter Vosskaemper.

Noul magazin Praktiker Iasi are o suprafata de vanzare totala de 7.800 metri patrati si dispune de o parcare cu aproximativ 200 de locuri. Pentru echipa de la Iasi, compania a angajat peste 100 de persoane. Magazinul comercializeaza 40.000 de articole, incluzand materiale de constructii, decoratiuni pentru interior si exterior, articole sanitare, mobila, electronice si electrocasnice, produse pentru gradina.

Praktiker Iasi este al patrulea proiect finalizat de companie in acest an, dupa unitatile inaugurate la Galati, Targoviste si Timisoara, a doua din acest oras. Tot in 2007, Praktiker Romania a investit in extinderea suprafetelor de vanzare ale magazinelor din Cluj si Timisoara, cu cate 1.400 metri patrati si din Militari cu aproximativ 2.000 metri patrati.

In urmatorii doi-trei ani, compania isi propune sa ajunga la peste 30 de magazine, pastrand un ritm de patru-cinci deschideri pe an.

Praktiker Romania si-a inceput activitatea in urma cu cinci ani, iar momentan compania este prezenta, in afara de Iasi, in 16 orase si anume Bucuresti, Cluj-Napoca, Ploiesti, Timisoara, Brasov, Bacau, Oradea, Constanta, Craiova, Arad, Tirgu-Mures, Braila, Satu Mare, Baia Mare, Galati si Targoviste. In Bucuresti, Praktiker detine trei magazine, in Voluntari, Militari si Vitan. Investitiile companiei, cumulate de la inceputul activitatii, se ridica la aproape 190 milioane euro.

Praktiker Romania are in prezent mai mult de 2.000 de angajati si detine in tara un spatiu de vanzare de peste 120.000 metri patrati. In primele noua luni ale anului 2007, compania a raportat vanzari totale de 181,9 milioane euro.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri