Serviciul DigiMobil 3G se adreseaza in prima faza abonatilor RCS & RDS, care utilizeaza unul din pachetele de servicii televiziune prin cablu si telefonie, acces internet si telefonie si abonatilor la serviciul de telefonie fixa RDS.Tel. Noul serviciu de telefonie mobila ofera clientilor posibilitatea sa vorbeasca la telefonul mobil la tarife de telefonie fixa.
"DigiMobil este primul serviciu de telefonie mobila fara abonament, care ofera abonatilor mobilitatea si confortul de care acestia au nevoie, beneficiind in acelasi timp de tarife speciale, ca si cele oferite prin serviciul de telefonie fixa RDS.Tel", a declarat directorul general RCS & RDS, Alexandru Oprea.
Serviciul pune la dispozitia utilizatorilor un telefon mobil gratuit, oferit in custodie pe toata durata contractului, cartela SIM preactivata, pana la 1.200 de minute lunare gratuite si tarife identice cu cele pentru serviciul de telefonie fixa. Tarifele sunt de un eurocent pe minut pentru convorbirile in retea, doi eurocenti pe minut pentru convorbirile in alte retele fixe si opt eurocenti pentru convorbirile in retelele Vodafone, Orange si Zapp. Pentru reteaua Cosmote, tariful este de 10 centi pe minut.
Minutele incluse in abonamentele lunare pot fi folosite de catre client atat de pe telefonul fix, cat si de pe cel mobil, fara a plati un abonament suplimentar.
Compania are in prezent peste un milion de clienti la telefonia fixa, 500.000 de abonati la internet, peste 1,2 milioane de clienti la serviciile de televiziune prin cablu si peste 600.000 la serviciile de televiziune prin satelit in Romania.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: