Guvernul de la Budapesta a sustinut aceasta pozitie, considerand oferta ca "tentativa a unui stat strain de preluare a controlului unei intreprinderi strategice". Parlamentul ungar a votat luni o lege prin care protejeaza compania nationala de petrol si de gaze naturale si care ar urma sa intre in vigoare la data de 1 ianuarie 2008, potrivit NewsIn.
"Reactia celor de la MOL a fost surprinzatoare. Anul trecut, am studiat cu conducerea companiei ideea de a ne uni fortele in anumite domenii, iar acest lucru nu a creat niciun fel de problema", a mai spus presedintele director general al OMV.
Ruttenstorfer a adaugat insa ca oferta sa a fost acceptata de catre jucatorii de pe pietele financiare, iar oficialii de la Bruxelles au solicitat Ungariei "sa respecte legislatia europeana".
Seful OMV a incercat de altfel sa ii calmeze pe reprezentantii MOL, asigurandu-i ca grupul OMV nu are intentia de a renunta la active majore ale companiei, cum sunt rafinariile.
"Nu va fi cazul sa se intample asa ceva. Oficialii de la Bruxelles vor lua decizia finala, dar o fuziune nu ar trebui sa ne oblige sa vindem decat cateva pompe de benzina, in niciun caz o intreaga rafinarie", a insistat seful companiei din Europa Centrala.
Ruttenstorfer a indicat si ca reprezentantii OMV au promis ca in consiliul de administratie al companiei sa fie alesi unguri si ca este gata sa transfere la Budapesta centrul pentru activitatile de rafinare ale entitatii rezultate prin fuziune.
OMV, care a facut o oferta in valoare de 128 euro/actiune, cu aproximativ 20 de euro peste valoarea de pe piata in momentul lansarii ofertei, detine deja un pachet de 20% dintre actiunile grupului MOL.
Prin urmare, intrarea pe piata a unui concurent ar fi dificila, a mai estimat seful OMV, in interviul acordat publicatiei franceze.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: