Cresterea PIB-ului Bulgariei a fost de 6,6% in intervalul aprilie-iulie, fata de un avans de 6,2% in primul sfert al anului si unul de 6,4% in perioada similara a anului 2006, arata datele statistice publicate marti. Economia Bulgariei s-a extins cu 6,4% in prima jumatate a acestui an, fata de o crestere de 6% in acelasi interval al anului trecut.
Analistii semnaleaza o imbunatatire a conditiilor din mediul de afaceri din economia considerata "emergenta", ceea ce a ridicat segmentul investitiilor cu 24,5% in al doilea trimestru al anului fata de aceeasi perioada a anului anterior, in conditiile in care sectorul are o pondere de 29,5% din PIB. "Rata de crestere este favorabila si vestea buna este ca aceasta este alimentata de investitii", a spus analistul pe probleme macroeconomice de la Institutul Economiei de Piata din Sofia, Dimitar Ciobanov.
"Rata este sub potentialul tarii si sigur nu este un semn de supraincalzire", a mai spus acesta. Investitiile au contribuit la cresterea din segmentele serviciilor si industrial, care s-au dezvoltat cu 10,5%, respectiv cu 9,5%. Sectorul agricol a inregistrat un declin de 5,3%. Investitiile puternice nu au fost transformate inca in exporturi, care au crescut cu 5,7%, in timp ce importurile, sustinute de cererea interna solida, au avansat cu 10,7% in perioada aprilie-iunie. Dezechilibrul intre cele doua a contribuit la adancirea deficitului balantei comerciale, care este principalul motor de crestere a deficitului de cont curent al Bulgariei, prognozat sa depaseasca 18% din PIB in acest an, accentuand vulnerabilitatea tarii la riscurile economice externe.
Guvernul bulgar se asteapta la o crestere economica de 6% in 2007, prognoza confirmata de analisti, care se asteapta la o temperare a acestui ritm in al treilea trimestru, deoarece seceta puternica a afectat recoltele de cereale, iar sezonul recent incheiat a fost mai slab decat cele anterioare pentru statiunile bulgaresti de la Marea Neagra.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: