Actiunile Fondului Proprietatea ar putea ajunge la Bursa de Valori Bucuresti in mai-iunie 2008 daca se respecta toate termenele prevazute in lege, a declarat duminica Alexandru Paunescu presedintele Fonduclui Proprietatea, la emisiunea Deschide Romania de la Realitatea TV.
"Imi asum acest termen pentru ca tine cont de toate termenele legale. Mai e nevoie de evaluarea companiilor, de alegerea administratului fondului. Dupa alegerea administratorului listarea se va face in termen de maxim 2 luni", a declarat Paunescu pentru NewsIn.

Procedurile de listare la Bursa a minim 10% din titlurile companiilor inca necotate, din portofoliul de detineri al Fondului Proprietatea, trebuie sa incepa pana la 30 septembrie, potrivit legii.

"Ordonanta aprobata de guvern in luna iunie a rezolvat o parte din probleme legislative ale Fondului, dar acum trebuie sa recuperam un an de zile in care legislatia a fost deficitara. Nu ne putem grabi pentru ca ar putea aparea erori", a mai spus Paunescu.

Fondul Proprietatea, creat in 2005 ca solutie pentru despagubirea fostilor proprietari deposedati de regimul comunist carora nu li se mai pot restitui in natura averile confiscate, a devenit operational, ca societate pe actiuni inregistrata la Registrul Comertului, pe 29 decembrie 2005.

Fondul Proprietatea are in portofoliul sau actiuni la 114 companii romanesti, iar capitalul sau social este, in prezent, de 3,9 miliarde euro. Planurile guvernului prevad listarea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori Bucuresti si la o bursa internationala, din Londra sau New York. Pana in prezent 2.465 de persoane au devenit actionarii ai Fondului, valoarea actiunilor reprezentand peste 3,4% din capitalul social al Fondului Proprietatea.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri