"Noi nu realizăm încă ce am făcut, dar eu cred că am intrat în istorie", a declarat atacantul spaniol Nico Williams, devenit campion european, după finala câştigată de Spania la Berlin. Meciul Spania-Anglia s-a terminat cu 2-1.

"Deocamdată, noi nu realizăm ce am făcut. Ne vom întoarce în Spania şi vom putea trăi această experienţă alături de suporteri, cu dragostea şi căldura pe care ne-au dat-o. Eu cred că am intrat în istorie", a comentat jucătorul de 22 de ani, după meciul Spania- Anglia.

"Aş fi vrut ca meciul să se oprească acolo, dar nu a fost cazul, a trebuit să suferim. Am suferit ca nişte animale", a spus jucătorul lui Athletic Bilbao, autorul primului gol în finala câştigată de Spania cu 2-1, potrivit Agerpres.

"Dar acesta este fotbalul. Te gândeşti că ai reuşit, iar apoi încasezi un gol. Dar, la final, la acest turneu noi nu am pierdut niciun meci. Noi am câştigat toate meciurile şi suntem pregătiţi pentru noi provocări", a adăugat Williams, care l-a lăudat totodată pe coechipierul său Lamine Yamal (17 ani), desemnat cel mai bun tânăr jucător de la EURO 2024.

"Lamine este incredibil, toată lumea l-a văzut la acest turneu. Nu există limite pentru el. Este un jucător bun şi o persoană formidabilă", a adăugat Williams referitor la atacantul Barcelonei.

Selecţionata Spaniei a câştigat Campionatul European de fotbal - EURO 2024, duminică seara, pe Olympiastadion din Berlin, după ce a învins Anglia în finală, cu scorul de 2-1 (0-0).

Spania a devenit prima echipă cu patru titluri europene, după cele obţinute în 1964, 2008 şi 2012.

Nico Williams (47) şi Mikel Oyarzabal (87) au marcat pentru ''La Roja'', în timp ce golul englezilor a fost reuşit de Cole Palmer (73).

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri