Mai mult de jumătate de ţară se va afla sub avertizare Cod portocaliu de căldură pe parcursul zilei de joi, temperaturile urcând până la 39 de grade.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în judeţe din Banat, Crişana, Oltenia, Muntenia, zona continentală a Dobrogei, sudul Moldovei, vestul şi sud-vestul Transilvaniei şi local în Maramureş valul de căldură va persista, va continua să se extindă şi se va intensifica. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 36...39 de grade, cu cele mai mari valori în vest şi sud. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, scrie Agerpres.

Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Avertizarea Cod portocaliu vizează şi Municipiul Bucureşti.

În restul ţării, respectiv în zone din Moldova, local în Transilvania şi Maramureş şi pe litoral, este Cod galben de caniculă. Temperaturile maxime vor fi de 33...37 de grade, va fi disconfort termic ridicat şi local caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi.

Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri