Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a început lucrările de defrişare a versantului aflat în zona de protecţie a DN7 - Valea Oltului, pentru lucrări la autostrada Sibiu - Piteşti, relatează Agerpres.

"Au început lucrările de defrişare a versantului aflat în zona de protecţie a DN 7, pe sectorul cuprins între km 242+600 şi km 250+000", a anunţat CNAIR pe pagina de Facebook.

Până la finalul lunii iulie, vor fi tăiaţi aproximativ 20.000 de copaci pe o lungime de opt kilometri, între Boiţa şi Lazaret şi se va lucra la o înălţime de 60-70 de metri pe versanţi, în apropierea carosabilului, a explicat Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

Circulaţia rutieră pe Valea Oltului este închisă, pe timpul zilei, între orele 6.00 şi 20.00, începând de luni, 8 iulie, până în 9 august, cu două pauze de 30 de minute pentru a se asigura tranzitul riveranilor, a precizat şi directorul CNAIR, Cristian Pistol.


"În perioada restricţiei de circulaţie, au fost stabilite intervalele orare 7:30 - 8:00 şi 16:30 -17:00, în care executantul lucrărilor va ridica temporar măsura de închidere a traficului, pentru a permite tranzitarea sectorului de drum de către riveranii care lucrează în localităţile din proximitatea acestuia. Trecerea autovehiculelor se va realiza sub supravegherea constructorului, astfel încât să fie eliminat riscul apariţiei oricărui eveniment care să pună în pericol integritatea participanţilor la trafic sau a personalului implicat în desfăşurarea lucrărilor", a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, printr-un comunicat de presă.

Rute alternative pentru șoferi

IPJ Sibiu a comunicat şi rutele alternative pentru circulaţia rutieră pe DN7 Valea Oltului:

În perioada 8 iulie - 9 august a.c., pe DN 7 Piteşti-Sibiu, pe tronsonul kilometric 242+600 metri - 250, în zona localităţii Boiţa, judeţul Sibiu, traficul rutier se va desfăşura pe rute ocolitoare, după cum urmează:

Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată > 7,5 tone, aflate în tranzit:

  • Pentru relaţia Bucureşti - Veştem (Sibiu) şi retur:Bucureşti - A3 - Ploieşti - DN1A - Braşov - DN 1 - Veştem - intersecţie cu DN 7;
  • Pentru relaţia Piteşti - Braşov şi retur: Piteşti - DN73 - A3 - Râşnov - Braşov;
  • Pentru relaţia Bucureşti - A1 Simeria (precum şi zonele de vest, centru şi nord ale ţării) şi retur: Bucureşti - A1 - Piteşti - DN7 - Râmnicu Vâlcea - DN67 - Târgu Jiu - DN66 - Simeria - Nod Rutier Simeria A1.

Totodată pentru această relaţie sunt propuse şi următoarele variante alternative:

  • Bucureşti - A1 - Piteşti - DN65 - DEx12 - Craiova - DN6 - Filiaşi - DN66 - Târgu Jiu - DN66 - Simeria - Nod Rutier Simeria A1;
  • Bucureşti - A1 - Piteşti - DN65 - DEx12 - Craiova - DN6 - Drobeta Turnu Severin - DN6 - Lugoj - A6 - Nod Rutier Lugoj A1.

Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată < 7,5 tone pot utiliza ca variante de ocolire drumurile naţionale şi judeţene din proximitatea sectorului închis circulaţiei pe DN7.

Participanţii la trafic sunt rugaţi să urmărească indicatoarele rutiere din această zonă şi să utilizeze şi variantele de traseu propuse pe următoarele relaţii: Făgăraş - DN1 - Şercaia - DN73A - Braşov şi retur; Făgăraş - DN1 - Şercaia - DN1S - Hoghiz - DN13 - Braşov şi retur.

Concomitent, au fost demarate acţiuni pentru permiterea accesului pe DN10 Buzău - Braşov, a autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de până la 30 de tone.

Informaţii suplimentare precum şi actualizări ale variantelor de ocolire propuse găsiți AICI.

Sursa foto: Cristian Pistol / Facebook

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri