Insula Creta este una dintre destinațiile de vacanță preferate de români, mai ales în sezonul estival, pentru că îmbină perfect relaxarea, distracția, aventura și experiențele culinare. Dacă ți-ai propus ca în acest an să-ți petreci vacanța de vară într-una dintre cele mai populare destinații ale Greciei, am discutat cu Miltiadis Despotakis, reprezentant al agenției Kalamaki Travel din Chania pentru a afla cu ce își întâmpină Creta turiștii în acest an.

Creta este situată la o distanță considerabilă de România, în jur de 1.300 de kilometri de la București, de aceea o călătorie cu avionul este mult mai indicată decât una cu mașina. Iar variantele disponibile nu sunt deloc puține: anul acesta, agenția de turism Paralela 45 are 13 zboruri charter săptămânale care leagă România de Creta, în perioada iunie-septembrie. Astfel, turiștii români pot zbura din 11 orașe ale României în Heraklion, capitala insulei, și din București și Cluj în Chania, unde se află al doilea cel mai important aeroport din Creta.

Cu o suprafață de 8.336 kilometri pătrați, Creta este cea mai mare insulă grecească și a cincea ca mărime din Marea Mediterană, după Sicilia, Sardinia, Corsica și Cipru.

Creta este și cea mai populată insulă grecească, cu circa 670.000 de locuitori, precum și una dintre cele mai vizitate destinații ale Greciei.

„2023 a fost cel mai bun an pentru turismul din Grecia, chiar și peste anul 2019, care era un reper. Aproximativ 32,7 milioane de turiști au vizitat Grecia anul trecut, iar circa 30% dintre aceștia au fost în Creta”, declară Miltiadis Despotakis (foto), care estimează o creștere de cel puțin 5% și în acest an.

Miltiadis Despotakis Creta

În ceea ce privește numărul românilor care au vizitat Creta anul trecut, acesta s-a ridicat la circa 90.000, iar pentru anul acesta se așteaptă să depășească 100.000.

Ce poți vizita în Creta

Vechiul Port Venețian din Chania

Vechiul Port Venețian din Chania este considerat unul dintre cele mai frumoase obiective turistice ale Cretei. Acesta a fost construit de venețieni între anii 1320 și 1356 și era considerat la vremea aceea cel mai important centru comercial din Marea Mediterană.

Orașul vechi din Rethymnon

Rethymnon a fost înființat după ce venețienii au cucerit Creta, de aceea majoritatea clădirilor din zona orașului vechi sunt de origine venețiană. În apropiere poți vizita castelul Fortezza sau te poți plimba pe străzile înguste și prin micul port venețian.

Rethymnon creta grecia

Palatul Knossos

Palatul Knossos este cel mai important sit arheologic din Creta, aici aflându-se ruinele unei așezări minoice. Minoicii au fost o cultură pre-greacă din epoca bronzului și prima putere maritimă din Mediterană. Datorită importanței sale istorice, palatul este inclus pe lista obiectivelor de vizitat în Creta.

Heraklion

Capitala insulei Creta, Heraklion, este un oraș plin de viață, de obiective turistice și de muzee, restaurante, baruri și hoteluri. Aici te poți plimba de-a lungul zidurilor orașului vechi și poți explora Piața Morosini (Leondaria), Loggia (Primăria), Agios Titos și Armeria (Arsenalul).

heraklion creta grecia

Muzeul Arheologic din Heraklion

Muzeul conține o colecție impresionantă de artefacte și lucrări de artă minoică. Aici poți vedea fragmente din frescele originale ale Palatului din Knossos, precum și exponate din preistoria și istoria Cretei. Statuia Zeiței Șarpelui se numără printre principalele puncte de atracție ale muzeului arheologic din Heraklion.

Plaja Elafonisi

Plaja Elafonisi e cunoscută și drept „plaja roz” și este inclusă în multe topuri internaționale ale celor mai frumoase plaje din lume. Plaja Elafonisi se află la circa 75 km vest de orașul Chania, în partea de sud-vest a insulei Creta. E ușor de ajuns la ea dacă îți petreci vacanța în regiunea Chania. Rozul pal afișat de nisipul de la mal este dat de bucățelele sfărâmate de cochilii, corali și alte materiale acvatice.

elafonisi creta grecia

Plaja Balos

Balos este o insulă sălbatică din partea de nord-vest a Cretei. Odată ce ajungi acolo, te vei bucura de un nisip moale și alb și de ape turcoaz foarte limpezi. Plaja este conectată la o insulă din larg, de aceea vei găsi aici lagune de mică adâncime și ape calme.

balos creta grecia

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Roxana Grosu
Roxana a absolvit Facultatea de Litere , fiind și traducător autorizat de engleză și franceză. Are o experiență de peste 15 ani în presă și comunicare, este grammar nazi și pasionată de istoria artei. Ca jurnalist, a lucrat pentru publicații precum Businessmen's, Bucharest Business Week , România Liberă - unde a fost editor coordonator - și Wall-Street.ro . De-a lungul carierei jurnalistice, Roxana a scris pe domenii precum diplomație , turism , aviație , retail ,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri