Eu nu pot să atrag bani doar pentru țara mea, trebuie să atrag pentru toată Europa.

Nicu Ștefănuță, europarlamentar român

Salariul lunar al unui deputat este de 10.075,18 euro brut și de 7,853.89 de euro net, după deducerea impozitelor UE și a contribuțiilor la asigurările sociale (cifre la 1 iulie 2023). Fondurile provin din bugetul Parlamentului. Deoarece statele membre pot impune taxe naționale suplimentare, cifrele nete finale depind de regimul fiscal al țării de origine a deputatului, conform datelor furnizate de Parlamentul European.

Dacă am lua ca referință suma de 7.500 de euro net (37.000 lei) - bani fără diurnă, care rămân în mâna politicianului chiar dacă nu se prezintă la job - un europarlamentar român câștigă peste 17 salarii minime pe economie (valoare actuală 2.079 lei). Întrebat dacă europarlamentarii merită un salariu așa de mare, Nicu Ștefănuță spune că:

Depinde de europarlamentar. Pentru mine nu salariul e motivația, ci puterea politică. Poate pe alții poate îi motivează salariul, venitul la Bruxelles sau mersul la shopping. Sunt mulți europarlamentari care nu participă la ședințe. Acestora li se taie din diurna pentru participare dacă nu votează, dar salariul net îl primesc”, a declarat europarlamentarul, exclusiv pentru wall-street.ro.

Claudiu Manda, europarlamentarul PSD, ales de români să ne reprezinte la Parlamentul European, a lipsit în ultimul mandat de la aproape jumătate dintre voturi. Acesta este primul în clasamentul absenților din Parlamentul European, asta dacă nu este luat în considerare Ioannis Lagos, europarlamentarul din Grecia, condamnat la 13 ani de închisoare în 2020 pentru că a condus o organizație criminală. Soțul Olguței Vasilescu nu este, însă, singurul român prezent în topul absenteismului la nivel de europarlamentari. Rareș Bogdan, eurodeputatul PNL, ocupă locul cinci. Acesta a lipsit de la 32,8% din voturi.

Parlamentarii români promit că merg la Bruxelles ca să se „bată” pentru România? Ștefănuță: „Eu nu pot să trag bani doar pentru țara mea, trebuie să trag pentru toată Europa”

Un număr de 542 de candidați români candidează în acest an pentru cele 33 de posturi de europarlamentar alocate țării noastre, politicieni care vor da birourile din țară pe cele din Capitala Uniunii Europene. În ciuda unor voci politice care spun că vor să prindă un scaun la Bruxelles pentru a se „lupta” pentru interesele României, Ștefănuță spune că aceștia nu pot lua decizii care să vizeze doar țara noastră. Lista completă a candadaților la europarlamentare este disponibilă AICI.

Eu nu pot să trag bani doar pentru țara mea, trebuie să trag pentru toată Europa. Ce pot să fac ca europarlamentar este să captez bani pentru domeniile importante țării mele așa cum sunt sănătatea, educația, criza energiei, sărăcia oamenilor sau locuințele sociale. Poți să captezi pentru România implicit, nu explicit: acolo lucrăm pentru toată Europa. Dacă ești inteligent și știi cum să captezi bani strategic, poți ajuta foarte mult România”, a declarat Nicu Ștefănuță.

Aderarea la Uniunea Europeană a fost cea mai bună „afacere” pentru România: din 2007, la fiecare 1 euro cu care am contribuit, am primit 3 euro înapoi. Peisajul creșterii economice românești a fost construit, în mare parte, pe banii proveniți de la Uniunea Europeană. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, spune că, de la aderare, România a primit peste 95 miliarde de euro şi a contribuit cu 30 miliarde de euro la bugetul blocului european.

Oamenii de calitate chiar au cuvânt de spus în Parlamentul European. Ce nu funcționează este sintagma: mă bat pentru România și mă bat împotriva celorlalți. Nu există o asemenea politică: nu te bați cu ceilalți, faci dialog și negocieri.

Nicu Ștefănuță, europarlamentar român

Sursa foto: Nicu Ștefănuță