Implementarea a durat aproximativ 18 luni, fiind realizată de o echipă de 160 de oameni din 7 țări. Dincolo de echipa din România, au mai participat la implementare și echipe ale VTEX din țări precum Spania, Columbia sau Regatul Unit al Marii Britanii.

„În ceea ce privește negocierea, a fost o provocare logistică. Negocierea a durat 8 luni și am avut o echipă alocată special, echipă condusă de biroul din România. Pe perioada aceasta am ținut undeva la 10-15 workshop-uri, întâlniri la sediul clientului”, precizează Cătălin Vlădescu.

Retailerul de bricolaj german OBI are 645 de magazine în Europa, este prezent în 10 țări și a avut în 2023 venituri de 8,2 miliarde de euro.

”OBI și-a dorit să își conecteze toate punctele de interacțiune cu clientul. Vorbim de aplicațiile mobile, centrele de consultanță, magazinele online, fiind 10 în diferite țări, și magazinele fizice la ceea ce se numește intern transactional platform”, precizează Cătălin Vlădescu.


Pe lângă setarea acestei fundații de tranzacționare, noua platformă le oferă și abilitatea de a integra mai ușor furnizorii de servicii prin conectivitate de tip „plug&play”, dar și propriul marketplace.


Una dintre opțiunile specifice pe care VTEX le-a implementat pentru businessul german de bricolaj a fost legată de zona de logistică, oferindu-le posibilitatea de a prezenta clienților timpul de livrare pentru diferite produse din coșul de cumpărături, atunci când este vorba de perioade diferite pentru unele produse.

În 2014, finalul lunii iulie marca oficial încheierea activității OBI din România, retailerul german de bricolaj, un nume mare în piața europeană de profil, renunțând la operațiunile locale, după aproape șase ani de afaceri în România.