Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi sau drogaţi la volan să fie pedepsiți cu suspendarea carnetului sau chiar închisoare.

Proiectul de lege vizează îmbunătăţirea cadrului normativ din domeniul prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, scrie Agerpres.

"Procurorul poate dispune, atunci când apreciază necesar pentru soluţionarea cauzei, evaluarea consumatorului de droguri în scopul includerii acestuia în circuitul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri, în raport de circumstanţele personale ale consumatorului şi de împrejurările concrete în care a fost comisă fapta şi dacă acesta nu se află în mod voluntar inclus într-un astfel de circuit integrat de asistenţă. În cazul consumatorilor minori, evaluarea este obligatorie. Evaluarea consumatorului se realizează cu consimţământul acestuia de către centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog. În funcţie de concluziile raportului de evaluare întocmit de centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, în termen de 5 zile de la primirea acestuia, procurorul dispune, cu acordul scris al consumatorului, includerea acestuia în programul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri", prevede proiectul.

În situaţia în care consumatorul, până la emiterea raportului de evaluare, face dovada înscrierii voluntare într-un circuit de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri, procurorul dispune trimiterea raportului de evaluare către centrul sau, după caz, unitatea medicală care acordă asistenţă consumatorului în vederea reevaluării programului individual al acestuia.

Actul normativ mai prevede, de asemenea, că fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse despre care trebuia sau putea să prevadă că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

"Punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, de către proprietarul, chiriaşul, deţinătorul cu titlu sau fără titlu sau administratorul oricărui imobil, incluzându-le şi pe cele aflate în stare de degradare, dezafectate ori în construcţie, pentru consumul fără drept de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive ori tolerarea consumului fără drept în asemenea locuri, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Administrarea sau remiterea, fără reţetă medicală, de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani", stipulează actul normativ.

Proiectul de lege mai prevede interzicerea exercitării dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule timp de 10 ani pentru şoferii care sunt prinşi băuţi sau drogaţi la volan.

"Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/1 alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere", se arată în document.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri