Rata inflației a scăzut în aprilie 2024 la 5,9%, de la 6,61% în luna precedentă, dar analiștii atrag atenția că motivele acestei scăderi, și anume o modificare de moment al prețului plafonat la gaze, nu dau motive extrem de mari pentru optimism, cel puțin nu pe termen scurt.

Astfel, de la 1 aprilie, guvernul a stabilit că prețul de achiziție al gazelor naturale să scadă de la 150 de lei/MWh la 120 de lei/MWh. De asemenea, majoritate furnizorilor au început să emită facturi la prețuri sub cel plafonat pentru consumatori (0,31 lei/kWh).

Această scădere a prețurilor la gaze a contribuit puternic la reducerea inflației din aprilie.

”Institutul Național de Statistică a estimat un impact important (neanticipat) în ceea ce privește măsurile guvernamentale de plafonare a prețurilor intermediare la gaze, care - împreună cu o scădere mai mică, dar totuși relevantă, a prețului energiei electrice - a redus rata inflației cu aproximativ 0,6 puncte procentuale”, explică Valentin Tătaru, economist-șef al ING Bank România, într-un raport intitulat ”De ce nu trebuie să ne lăsăm păcăliți de cifrele mai mici ale inflației din aprilie din România”.

Inflația de 5,9% anunțată de INS a reprezentat o surpriză, ea fiind mai mică decât nivelul de 6,6% la care analiștii ING se așteptau, și de 6,4% media estimărilor făcute de analiștii din piață în cadrul unui sondaj Bloomberg. De asemenea, analiștii BCR / Erste se așteptau la o inflație de 6% în luna aprilie, și spun, de asemenea, că scăderea mai mare a acesteia a fost motivată de scăderea prețurilor la gaze.

În ceea ce ne privește, întreaga eroare de prognoză a provenit din impactul mare al plafoanelor mai mici ale prețurilor la energie. Dincolo de asta, însă, nu sunt prea multe motive de bucurie. Excluzând acest efect, evoluția prețurilor nu oferă factorilor de decizie prea multe motive pentru a fi mulțumiți

Valentin Tătaru, economist-șef ING Bank România

Sursa grafic: INS

Astfel, inflația din sectorul serviciilor rămâne în zona de două cifre, la 10,1%, și chiar a accelerat în termeni lunari la 0,6%, de la 0,4% în luna precedentă, pe fondul presiunilor pe scară largă asupra prețurilor. Inflația nealimentară a fost trasă în jos de prețurile la energie, dar, dacă se ia în considerare acest aspect, aceasta a accelerat de fapt atât în termeni lunari, cât și în termeni anuali.

Între timp, inflația la produse alimentare se comportă mai bine, beneficiind de prețurile mai mici ale produselor agroalimentare de bază și de prețurile plafonate.

”Din punct de vedere tehnic, datele de astăzi (n.red. marți) privind inflația ar trebui să reducă estimările privind evoluția inflației în următorul an. Pentru moment însă ne menținem estimarea de 4,8% la sfârșitul anului 2024, în condițiile în care anticipam riscuri ce țin, pe plan intern, de cadrul fiscal, de creșterea puternică a salariilor și de eventualele măsuri fiscale suplimentare necesare pentru a ține bugetul sub control. De asemenea, pe plan extern, există riscuri ce țin de prețul mai ridicat al petrolului”, afirmă Valentin Tătaru.

De cealaltă parte, analiștii BCR / Erste anticipează că inflația la finalul anului 2024 va ajunge la 4,2%,

Sursa foto: Shutterstock / Radu Bercan

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri