Producatorul ceh de automobile Skoda Auto estimeaza ca vanzarile sale pe plan mondial ar putea creste cu aproape 50% pana in 2010 cand ar urma sa ajunga la 800.000 de masini, datorita expansiunii pe piete emergente precum Rusia, China sau India, scrie Reuters citat de NewsIn.
Producatorul intentioneaza sa se concentreze pe expansiunea pe pietele din strainatate, si in special in zona est-europeana, unde vanzarile cresc rapid. "Una dintre principalele schimbari va consta in faptul ca vom deveni unul din cei mai importanti producatori straini in tari precum Rusia, India sau China, pentru ca acolo se intrevede cresterea", a spus Detlef Wittig, CEO al Skoda Auto.

Producatorul din grupul Volkswagen anuntase in iunie ca anul acesta va construi 616.000 de automobile, iar in 2008, va ajunge la 650.000. Compania care a vandut anul trecut masini in valoare de sapte miliarde euro a raportat pana acum in 2007 o crestere a vanzarilor de 15%, mai scrie Reuters.

"Cred ca vanzarile vor creste in urmatorii trei, patru sau cinci ani, poate nu la fel de mult ca anii trecuti, insa prevad o rata anuala de crestere de 5 - 10%. In 2010 am putea ajunge la 800.000 de unitati", a mai spus Wittig.

Constructorul ceh ar vrea sa produca anual 100.000 de automobile in China, undeva intre 50.000 si 60.000 in Rusia si 40-50.000 in India. Wittig a mai spus ca Skoda va investi anual pentru expansiune in jurul a 300 - 400 milioane euro.

Skoda Auto a vandut in 2006 pe plan mondial 550.000 de masini, cea mai mare valoare anuala din istoria companiei, iar numarul angajatilor a crescut cu 2%, pana la peste 23.000. Romania a fost anul trecut a saptea piata ca vanzari pentru companie, cu un total de peste 20.000 de unitati.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri