Premierul Marcel Ciolacu a declarat că este dispus să discute cu taximetriştii care au protestat în Bucureşti, dar pornind de la interesele cetăţenilor şi de la principiul concurenţei, transmite Agerpres.
"O să stăm de vorbă. Pe mine mă interesează confortul cetăţeanului, pe mine mă interesează concurenţa. Pe mine mă interesează ca dumneavoastră să aveţi de unde alege şi să mergeţi 'safe'. Dacă ne aşezăm la masă pe aceste principii, stăm de vorbă. Mai mult, ce e corect, trebuie să fie un mediu concurenţial egal, fără excepţii de la unii la alţii", a declarat premierul Ciolacu.
El a adăugat că legislaţia românească în domeniu trebuie aliniată cu cea din alte state ale Uniunii Europene.
"Trebuie văzut cum este legislaţia peste tot în Europa şi atunci aşezăm lucrurile în normalitatea lor. Statul nu trebuie să intervină în favoarea cuiva, intervenţia statului trebuie să fie pentru cetăţean", a afirmat şeful Guvernului.
Peste 500 de taximetrişti au protestat miercuri, în Piaţa Constituţiei şi Piaţa Victoriei, solicitând o serie de modificări legislative privind transportul în regim de taxi şi transportul alternativ, a declarat, pentru sursa citată, preşedintele Asociaţiei Pentru Drepturile Taximetriştilor Independenţi (ADTI), Radu Viorel.
Citeste si:
Potrivit acestuia, taximetriştii vor rămâne în stradă pe termen nelimitat, dacă nu vor fi efectuate modificările legislative.
Sursa foto: Shutterstock
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: