Zitamine Nutrition, start-up-ul local de healthtech a obținut o nouă rundă de finanțare, în valoare de 350.000 de euro. Fondurile obținute vor ajuta compania să-și consolideze poziția pe piața din România și să se extindă pe alte piețe din Europa de Est începând cu anul viitor.

Runda de finanțare a atras investitori importanți, precum trei fonduri de investiții din România (V7 Capital, Cleverage VC și The Mavers Ventures), precum și o serie de investitori individuali din comunitatea Bravva Angels.

Zitamine Nutrition și-a propus să schimbe modul în care oamenii iau suplimente nutritive, punând accentul pe personalizarea regimului de suplimentare pentru fiecare individ, astfel încât să primească exact ceea ce organismul are nevoie. Acest lucru se realizează prin intermediul unui chestionar online detaliat, dezvoltat în colaborare cu medici și farmaciști, care servește ca bază pentru generarea unei recomandări personalizate de vitamine și suplimente naturale.

Am investit în Zitamine din două motive. În primul rând, pentru că avem încredere în echipa Zitamine, reprezentată de cele două co-fondatoare. Ne place abordarea metodică cu care construiesc un business complex. În al doilea rând, pentru componenta de tehnologie, din ce în ce mai prezentă în serviciile medicale la nivel global, dar încă atât de puțin folosită în România.

llinca Paun, angel investor in Zitamine si fondator Bravva Angels

Compania intenționează să investească fondurile în îmbunătățirea algoritmului de recomandări pentru clienți și a experienței pe platfoma Zitamine, astfel încât să fie depășit pragul de 10.000 de clienți activi. Recent, compania a recrutat un Chief Technology Officer (CTO) cu 15 ani de experiență ca software developer & arhitect, pentru a contribui la atingerea acestor obiective.

„Statisticile ne arată că 4 din 5 adulți au luat suplimente în ultimele 12 luni. Însă modul cum aleg suplimentele este mai degrabă întâmplător, pentru că le-a spus un prieten ce să ia sau au auzit o reclamă la televizor", arată Iulia Ghiță, cofondator Zitamine.

„Noi credem că fiecare dintre noi este unic si suplimentele pe care le luăm ar trebui personalizate după propriile nevoi, iar abordarea noastră de nutriție personalizată reflectă această viziune. Finanțarea primită ne va permite să dezvoltăm portofoliul de suplimente și algoritmul de recomandare prin adăugarea rezultatelor analizelor de sânge”, mai adaugă ea.

De la lansarea din 2021 și până acum, peste 70.000 de persoane din România și-au completat profilul nutrițional pe site-ul Zitamine, iar până acum compania a livrat 8.500 de comenzi. Anul viitor, compania intenționează să testeze o nouă piață, extinzându-și oferta în Bulgaria sau Ungaria. Investiția inițială în Zitamine a fost de 300.000 de Euro, aceasta fiind urmată de o investiție de 200.000 de Euro pentru dezvoltarea proiectului pe piața din România.

Sursa foto: Zitamine Nutrition

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri