Portul românesc Constanţa, de la Marea Neagră, se pregăteşte pentru sosirea masivă de cereale din Ucraina, după refuzul Rusiei de a prelungi acordul privind coridorul de export mediat de Turcia şi ONU, relatează agenţia EFE, preluat de Agerpres.
Directorul pentru operaţiunile cu cereale al Portului Constanţa, Dan Dolghin, a declarat pentru EFE, că estimează o creştere puternică a traficului cu cereale "începând de luna viitoare, odată cu începerea campaniei de recoltare în Ucraina".
Portul Constanţa, cel mai mare din România, a înregistrat anul trecut, în perioada de la începerea invaziei ruse în Ucraina, în februarie, şi deschiderea coridorului mediat de Turcia şi ONU, în iulie, o creştere masivă a sosirilor de cereale ucrainene, mai scrie EFE.
Dolghin a prezentat situaţia din 2022 drept "o provocare" pentru infrastructura portului românesc, o situaţie care ar putea acum să se repete.
De când a început invazia rusă, cerealele ucrainene ajung în portul Constanţa cu trenul, camioane sau nave care pleacă din porturi mici de pe malul ucrainean al Dunării.
Citeste si:
Sursa foto: Unsplash
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: