Croații de la Rimac au împins modelul Nevera până la neverosimila viteză de 412 km/h (258 mph) pe ovalul de mare viteză din cadrul centrului de testare auto de la Papenburg, din Germania. Acesta a fost ținta oficială a echipei încă de când mașina a fost lansată, sub numele C_Two, în urmă cu patru ani.

Croații de la Rimac, cei care dețin Bugatti încă din 2021, au aruncat mânușa prin anunțul că modelul Nevera a atins o viteză de top de 412 km/h în cadrul unui test derulat pe ovalul de la Papenburg. Acolo, departe de ochii curioșilor, mașina croată a mers mai tare decât oricce alt EV de serie, atingând ținta pe care inginerii au propus-o tocmai în 2018, la lansarea modelului exclusivist. De atunci și până acum, Rimac a investit 1,6 milioane de ore de dezvoltare în Nevera, inclusiv în trenul său de rulare cu patru motoare electrice dezvoltat în întregime in-house.

Supercar-ul a fost adus în Germania deoarece avea nevoie de mult loc pentru a-și arăta potențialul, iar ovalul din Papenburg cu ale sale linii drepte de patru kilometri a fost perfect pentru această provocare. Cu pilotul principal de teste al Rimac, Miro Zrnčević, la volan, Nevera s-a pus în mișcare și deja atingea 250 km/h pe virajele ovalului. Apoi, setat în „Top Speed Mode”, Nevera s-a dezlănțuit pe linia dreaptă și a trecut de bariera psihologică a celor 400 km/h (Bugatti-ul Veyron în forma sa originală atingea 407 km/h acum aproape 20 de ani). Conform datelor afișate pe GPS, prin V-Box-ul Racelogic de la bord, mașina a atins fix 412 km/h - viteză care se credea că este posibilă conform simulărilor computerizate.

„Cel mai important lucru pe care l-am descoperit mergând atât de tare cu Nevera este cât de bine se comportă chiar și la viteze atât de mari, lucru ce confirmă că aerodinamica modelului funcționează,” a spus pilotul Zrnčević vorbind despre stabilitatea lui Nevera. În mod normal, cei 150 de norocoși care și-au permis să plătească două milioane de euro cât costă această mașină nu pot atinge viteza de 412 km/h. Motivul este simplu: Chiar și în „Top Speed Mode”, viteza maximă este limitată la 352 km/h din rațiuni de siguranță. Cu toate acestea, Rimac a anunțat că va organiza evenimente speciale pentru clienți în care aceștia vor putea să-și împingă mașinile către limită, în condiții controlate.

Rimac Nevera - supercar-ul construit lângă Zagreb

Compania lui Mate Rimac nu mai este de ani buni una anonimă în lumea auto. În urma parteneriatului cu Porsche, prin care Rimac va furniza tehnologie pe partea de trenuri de rulare electrice, croații și-a consolidat poziția de jucători extrem de serioși în lumea EV-urilor. Deși apariția lui Nevera a urmat un curs destul de tumultos, mașina fiind inițial lansată la Geneva, în 2018, sub numele C_Two, producția este acum în derulare la uzina Rimac.

Rimac Nevera este făcută în Croația, o țară fără o istorie vastă în domeniul auto

Cifrele acestei mașini frizează incredibilul. Da, Nevera nu este cel mai puternic model de serie din lume - această coroană este purtată în prezent de Lotus Evija - dar impresionează oricum. Avem, așadar, patru motoare electrice care, împreună, dezvoltă 1.914 cai putere și 2.360 Nm. Cu atât de multă putere, o accelerație de la 0 la 100 km/h în doar 1,97 secunde este posibilă, iar accelerația de la 0 la 300 km/h durează doar 9,3 secunde - deși mașina cântărește 2.150 de kilograme. În urma unui test cronometrat de Rimac, croații se laudă și cu un sprint pe sfertul de milă (adică distanța clasică pentru o cursă de drag, 402 metri) de 8,6 secunde.

Restul EV-urilor sunt mult mai lente, iar recordul de viteză pentru mașini de serie este încă departe

Rimac ar putea să păstreze destul de mult timp titlul de cea mai rapidă mașină electrică de serie. Cu o baterie de 120 kWh cu 4.680 de celule, Nevera a fost capabilă să atingă o viteză la care restul electricelor potente de pe piață nici nu pot visa. În mod normal, accelerația este punctul forte al unui EV, dat fiind că puterea și cuplul sunt disponibile instantaneu, de unde și cifrele de accelerație de la 0 la 100 km/h care provoacă apoplexie. Cu toate acestea, o viteză maximă peste 350 km/h necesită și o baterie ultra-performantă, iar mulți producători de electrice nu se concentrează încă pe asta.

Aruncând o privire peste concurență, vedem că Nevera, care a atins peste 400 km/h încălțată cu pneuri Michelin Cup 2R de producție, nu ar trebui să aibă griji. În fond, Pininfarina Battista nu a trecut de 350 km/h, iar NIO EP9 se oprește la 312 km/h și nici nu poate circula pe șosele încă. Cu toate acestea, Lucid Air poate atinge 378 km/h, iar cei de la Aspark au anunțat că modelul Owl este capabil să atingă 400 km/h.

Toate mașinile menționate sunt, totuși, la ani lumină de actualul deținător al recordului de viteză pentru mașini de serie cu motoare tradiționale. Bugatti-ul Chiron Super Sport 300+ rămâne cea mai rapidă mașină a lumii cu o viteză maximă confirmată de 490 km/h. Pentru a ajunge acolo, Bugatti-ul a avut nevoie de un Andy Wallace determinat, ovalul Ehra-Lessien al celor de la Volkswagen gol și 1.600 de cai putere.

Sursa foto: Rimac

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri