Dolarul american crește la cel mai înalt nivel din ultimii 20 de ani, după anunțul lui Vladimir Putin prin care a declarat că forțele armate ale Rusiei vor apela la rezerviști pentru a lupta împotriva Ucrainei.
Un indice care urmărește evoluția dolarului american în comparație cu alte șase mari valute internaționale a crescut cu 0,5% la startul ședinței de tranzacționare de miercuri, de la Londra, potrivit Financial Times.
Dolarul este considerat pe scară largă a fi un refugiu și, de obicei, crește în perioadele de tulburări geopolitice. Yenul Japoniei a fost singurul cu o valoare mai mare decât dolarul, câștigând ușor teren în fața monedei americane.
Într -un semn suplimentar al piețelor financiare, indicele de acțiune STOXX 600 din Europa a scăzut cu 0,3 la sută după deschidere, CAC 40 din Franța a scăzut cu 0,8 la sută și DAX din Germania cu 1 %.
Citește și: Bursa din Moscova, în cădere liberă după ce Putin anunță mobilizarea parțială
Prețul petrolului Brent a crescut cu 2,3%, la 92,68 dolari pe baril.
Reamintim că Vladimir Putin, președintele Rusiei, s-a adresat poporului rus într-un mesaj televizat care vine într-un moment în care contraofensiva Ucrainei recuperează din ce în ce mai mult teren capturat de ruși. Discursul său s-a concentrat în principal pe mobilizarea parțială a populației pentru război și referendumurile anunțate deja de separatiștii ruși din Donețk, Lugansk și Herson.
Putin a anunțat mobilizarea parțială a populației pentru război și a adăugat că susține referendumurile pe care separatiștii vor să le organizeze în mai multe zone din Ucraina pentru alipirea la Rusia.
Sursa foto: Pexels
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: