Din cauza secetă, urmele unor dinozauri de acum 113 milioane de ani au ieşit la iveală în albia unui râu care a secat, în Texas.

Aceste urme adânci erau anterior îngropate, umplute cu sedimente şi acoperite cu apă - ceea ce a ajutat la conservarea lor.

"Din cauza condiţiilor de secetă excesivă din această vară, râul a secat complet în majoritatea locurilor, ceea ce a permis scoaterea la iveală a unor noi urme în parc", a declarat Stephanie Salinas Garcia, de la Departamentul responsabil pentru parcuri şi faună sălbatică din Texas.

Descoperirea lor i-a încântat pe angajaţii parcului, situat în apropierea oraşului Dallas şi numit "Dinosaur Valley" din cauza prezenţei a numeroase urme de dinozaur în incinta sa. Ar putea fi vorba de una dintre cele mai lungi secvenţe de urme de dinozaur din lume, potrivit textului care însoţeşte aceste imagini impresionante publicate de parc pe reţelele de socializare.

"Majoritatea urmelor descoperite recent în diferite părţi ale râului din parc au fost lăsate de un Acrocanthosaurus", un teropod care la maturitate putea măsura cinci metri şi cântări şapte tone, a explicat Stephanie Salinas Garcia.

Sauroposeidon-ul este cealaltă specie de dinozaur care şi-a lăsat urmele în parc. Datorită gâtului său lung, acesta putea ajunge la maturitate la o înălţime de 18 metri şi o greutate de 44 de tone.

"Urmele de dinozaur din parc datează de 113 milioane de ani", a adăugat Stephanie Salinas Garcia.

Parcul a fost deschis în 1972 pentru a proteja aceste urme străvechi, potrivit site-ului său. Curioşii nu vor putea însă admira prea mult timp aceşti noi paşi preistorici, deoarece în curând vor fi din nou acoperiţi de apă odată cu venirea ploilor.

Sursa foto: Dinosaur Valley State Park - Friends

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri