Din dorința de a menține ordinea, J`ai Bistrot, unul dintre restaurantele din București, s-a văzut implicat într-un scandal ”fără proporții”, așa cum îl definește chiar Corina Gliga, proprietarul localului. Pe 9 iulie, pe pagina de Facebook a restaurantului, a apărut o postare cu privire la grădina întinsă a localului, specificându-se faptul că zona amenajată cu nisip nu este un loc de joacă. Comentariile nu au întârziat să apară, mai ales din partea părinților care au înțeles greșit mesajul. Pentru ca astfel de situații să nu se mai repete, am încercat să găsim câteva soluții despre cum am putea să ne transformăm copiii în adulți civilizați.

De unde ar trebui să înceapă educația copiiilor: ”Grădinița nu e un service în care reparăm defectele copiilor”

Educația pornește de acasă, de unde și expresia ”cei șapte ani de acasă”, după care copilul ajunge la grădiniță, iar mai apoi în școală, de unde iese un adult civilizat și responsabil.

”Sunt unii părinți care vin cu copilul la grădiniță ca la un service. Am greșit cu el, e puțin defect, nu știe să se comporte, reparați-l. Nu avem cum să reparăm așa ceva, pentru că reparațiile se fac tot acasă. Grădinița e o continuitate a ceea ce se întâmplă acasă”, a declarat Dan Prediger, fondator al Karin’s Kids Academy, o grădiniță privată, pentru wall-street.ro.

Prediger ne-a prezentat două direcții care ar trebui să dea de gândit mamelor care își răsfață copiii până la refuz.

  • În primul rând, fondatorul grădiniței susține că instituția sa funcționează după reguli foarte clare și stricte, deoarece cunoașterea limitelor transformă copiii în oameni civilizați și responsabili.

„Vin mame care au citit vreo două cărți despre parenting și au impresia că pot da sfaturi despre cum să crești un copil. Copilul trebuie să înțeleagă ce are voie să facă și ce nu. Altfel, pentru ei, a-i deranja pe alții devine o distracție”, a explicat Prediger.

  • În al doilea rând, acesta insistă ca mamele să se raporteze la realitate, la societatea în care trăim și să se gândească cu ce tip de prieteni, șefi sau angajați vor relaționeze.

Copilul nu trebuie să fie crescut ca șef al casei. Copilul trebuie să învețe să fie responsabil de mic.

Dan Prediger, fondator al Karin’s Kids Academy

Sursa Foto: Wall-Street.ro

Nu cred că e vreo mamă care să accepte vreun bădăran drept amic sau coleg de muncă. Ei bine, dacă nu educi și responsabilizezi copilul, va ajunge unul dintre acei oameni pe care societatea îi evită, deoarece deranjează. Părinții trebuie să își educe copiii să îi respecte pe ceilalți, să le pese de oamenii din jurul lor o calitate din ce în ce mai rară, și să aibă bun simț. Toate acestea fac diferența”, a mai spus Prediger.

În plus, fondatorul grădiniței mai spune și că părinții trebuie să fie atenți dacă cei mici devin violenți și lovesc alți copii.

”A-ți cere scuze nu e neapărat o soluție, pentru că dacă noi primim o palmă sau un pumn, chemăm poliția. Copiii de azi sunt adulții de mâine”, a conchis Prediger.

Ce înseamnă “lasă-l, e copil” în Franța

Dacă la noi o parte dintre părinți își scuză dezinteresul față de educația propriilor copii cu sintagma “e copil” sau educatorii și profesorii afirmă că “așa vin de acasă, nu avem ce să le facem”, în alte țări realitatea este puțin diferită. Și ca să nu vorbim din cărți sau de pe internet, o să dăm exemplul Franței pentru că de curând am fost într-o vizită acolo.

Într-una dintre zile am fost la Musée des Confluences, din Lyon, muzeul aflat la confluența râurilor Rhône și Saône. La intrarea în muzeu erau foarte multe grupuri de copii foarte mici (3-6 ani) care se îndreptau spre expoziții și atunci ne-am așteptat ca vizita noastră acolo să fie una plină de copii care aleargă printre picioarele vizitatorilor, ating exponatele care nu trebuie atinse sau fac o gălăgie de nedescris.

Sursa Foto: Wall-Street.ro

Ei bine, lucrurile au stat cât de poate de diferit. Atunci când intră în muzeu, fiecare copil primește un caiet în care sunt desenate o parte dintre exponatele din muzeu. Pe parcursul vizitei lor în muzeu, copii trebuie caute și să bifeze în caiet, exponatele pe care le-au văzut în muzeu. Grupuri de câte 10-20 de copii sunt însoțiți de un singur adult, maximum doi, se opresc din loc în loc, unde li se explică pe înțelesul lor ce văd, iar unele exponate pot fi atinse pentru ca cei mici să își dezvolte și simțul tactil. Tot acest proces se desfășoară într-o liniște aproape perfectă (doar din când în când, copii zic un “bonjour” în șoaptă celorlalți vizitatori ai muzeului).

Sursa Foto: Wall-Street.ro

Scandalul pornit de la o postare pe Facebook

O postare de pe 9 iulie, pe pagina de Facebook a restaurantului J`ai Bistrot, a stârnit un val de reacții neașteptat în rândul utilizatorilor de Facebook, clienți sau nu ai localului.

”Am postat un mesaj ambiguu, prietenos pe Facebook în speranța că ne vom face înțeleși cu privire la comportamentul copiilor care distrug elemente de ambient în joaca lor. Am vrut doar mai multă implicare din partea părinților, însă ne-am trezit cu o sumedenie de reacții la care nu ne așteptam”, a declarat Gliga, într-o discuție cu wall-street.ro.

Proprietarul J`ai Bistrot a menționat că ”extremele au luat-o razna” și a fost nevoită să șteargă comentarii care conțineau injurii sau ironii la adresa mamelor.

”Am primit chiar și mesaje în privat referitor la această situație. Noi avem tot felul de afișe cu reguli prin restaurant și am vrut să ne folosim de Facebook drept o altă formă de a atrage atenția asupra copiilor care scapă de sub controlul părinților”, a mai povestit Gliga.

Sursa Foto: J`ai Bistrot/ Facebook

Așa cum este precizat și în imaginea de mai sus (postarea care a generat scandalul), Gliga declară că zona cu nisip nu este loc de joacă, este ”o treime din terasă, care nu are pietre, ci nisip, dar nu este loc de joacă”.

De ce a postat J`ai Bistrot mesajul pe Facebook

J`ai Bistrot este unul dintre restaurantele recunoscute pentru grădina generoasă pe care o deține, mulți dintre clienți recomandând localul datorită spațiului amplu de destindere.

Sursa Foto: J`ai Bistrot/ Facebook

Așa cum este menționat mai sus, Gliga susține că s-a văzut nevoită să atragă atenția anumitor părinți, deoarece s-a confruntat cu plângeri din partea celorlalți clienți, dar și cu distrugeri pe terasă.

”Mi-au rupt un liliac proaspăt plantat, au înfundat toaleta, au pus piedică ospătarilor, iar mămicile îmi spuneau lasă-l, că e copil. Am simțit nevoia de impunerea unei limite și m-am folosit de Facebook pentru aceasta”, a motivat proprietarul restaurantului.

Nu în ultimul rând, Corina Gliga a menționat că va aștepta să treacă acest fenomen creat de postarea sa și va pune mai multe afișe în care să atenționeze părinții cu privire la comportamentul copiilor în restaurant.

Sursa foto: J`ai Bistrot/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri