Rompetrol, companie membră a grupului KMG International, deschide un program de internship pentru studenți, la care sunt așteptați peste 100 de tineri. Programul „Pregătit pentru Carieră” a ajuns la a 21-a ediție și oferă oportunitatea de a urma un stagiu de practică studenților care sunt interesați de industria energetică.

„Rompetrol a fost mereu aproape de comunitate și de tinerii care doresc să urmeze o carieră într-una dintre cele mai complexe industrii din România, prin acest program care a debutat în 2001 și prin intermediul căruia peste 1.500 de elevi și studenți au fost pregătiți să lucreze în rafinăriile Grupului KMG International și în companiile-suport. În acest an, vom avea peste 100 de interni, care timp de două luni vor învăța de la specialiștii noștri tot ce este necesar pentru a face primii pași în domeniul energiei”, a declarat Nicoleta Mihăiță, Talent Acquisition & Employer Branding Manager în cadrul KMG International (Rompetrol).

Nicoleta Mihaita, Rompetrol

În 2022, obiectivul principal al programului „Pregătit pentru Carieră” este atragerea de studenți în an terminal sau care urmează studii de masterat în domeniu, cu potențial de angajare pentru anul în curs, respectiv anul viitor.

Cei care vor fi acceptați în internship, programat în perioada august – septembrie, vor avea un contract de muncă plătit și tichete de masă, iar participarea lor va fi certificată și prin Leaders Explore, un program menit să dezvolte competențele soft, precum autocunoașterea, comunicarea, branding-ul personal, lucrul în echipă și leadershipul.

Sursa foto: Rompetrol

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri